Articolul explorează aspecte ale gândirii cosmologice a Părintelui Dumitru Stăniloae. Perfect întemeiat în tradiția Sfinților Părinți, marele teolog român a procedat la translarea mesajului ecclesial despre lume din cadrele culturale ale antichității târzii și ale evului mediu bizantin în cele ale culturii științifice contemporane. Prin această reușită, Părintele s-a afirmat încă o dată ca un strălucit exponent al mișcării neopatristice. Articolul analizează două exemple relevante din gândirea sa cosmologică, mai precis tema dinamismului creației și tema raționalității cosmosului.

Prima secțiune a studiului, „Natură și mișcare", explorează dinamismul creației în concepția Părintelui Stăniloae. Marele teolog a contemplat universul atât în imensitatea acestuia cât și în impresionanta sa desfășurare de forțe, potrivit decrierii științifice a zilei. Interesant, departe de a se teme de consecințele acestei viziuni, Părintele Stăniloae a asumat tema universului în mișcare și transformare, căutând în tradiția Părinților repere care să-i permită o reflecție teologică de profunzime. Printre sursele sale favorite, în această privință, se numără scrieri ale Sfinților Atanasie cel Mare și Maxim Mărturisitorul, pe care părintele le-a tradus, introdus și adnotat pentru cititorul român. Din aceste scrieri, teologul nostru a împrumutat perspectiva patristică a creației angajată într-un dinamism determinat în același timp de factori divini și naturali. Mai precis, el a repus în circuitul teologic tema patristică a creației străbătută și susținută permanent de energiile divine, care l-a condus la conceperea realității create în termeni de interacție și sinergie. Într-adevăr, părintele a reprezentat universul și viața pe pământ ca urmând un traseu ce duce spre desăvârșirea eschatologică, traseu în care întreaga mișcare naturală a creației apare că potențată și îndrumată de prezența energetică sau activă a Logosului divin. Tocmai această neîncetată îndrumare divină a dinamicii universale i-a permis Părintelui Stăniloae să accepte, până la un punct, posibilitatea evoluției și a transformării atât la nivel cosmic cât și biologic. Ceea ce contează este faptul că, pe urmele celor doi Părinți menționați mai sus, marele teolog a propus premisele unui viguros dialog între teologi și oamenii de știință, un dialog care pentru ambele grupuri poate porni din același punct, al universului în mișcare.

Secțiunea intitulată „Raționalitatea cosmică" discută un alt aspect legat de viziunea cosmologică a marelui teolog, aspect care nu poate fi separat de marea temă a mișcării sau evoluției universale. Părintele a scos în evidență faptul că prezența divină susținătoare a întregii creații reprezintă numai o latură a raporturilor dintre Dumnezeu și cosmos. Astfel, ceea ce permite operarea continuă a Logosului divin în univers este faptul că lumea este produsul gândirii Logosului însuși, fapt pentru care universul poartă amprenta Creatorului său. Părintele a prezentat această amprentă în sensul configurării raționale a creației, o configurare care pe de o parte menține cosmosul deschis către Dumnezeu iar pe de altă parte permite universului să se dezvolte în direcția complexității și a superorganizării. Săgeata acestui proces de dezvoltare indică spre ființa umană, prin a cărei conștiință primește glas raționalitatea universului. Așadar, desfășurându-se în parametrii infrastructurii sale raționale, mișcarea întregului cosmos sau evoluția universului rămâne departe de a reprezenta un proces dominat de factori aleatorii. Pentru a media acest mesaj într-un limbaj accesibil omului contemporan, Părintele Stăniloae a inserat discret în discursul său cosmologic elemente care evocă noua fizică, cuantică. Printre aceste elemente se numără conceptul virtualităților cuantice prezente în structura internă a materiei, potențe care fac posibilă determinarea antropică a realității.

Articolul se încheie cu un sumar al descoperirilor rezultate în urma cercetării operei marelui teolog, descoperiri care pe de o parte confirmă apartenența Părintelui Stăniloae la tradiția neopatristică iar pe de alta invită aprofundarea și generalizarea acestui tip al discursului teologic la nivelul conștiinței eclesiale.

DORU COSTACHE