TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Teologia mărturisitoare a părintelui Dumitru Stăniloae şi receptarea ei în teologia academică românească


 

Prin personalitatea dar mai ales prin opera sa de o extensiune şi o profunzime extraordinară, părintele Dumitru Stăniloae a marcat decisiv şi definitiv, am spune, modul de a face teologie, încă din anii ʼ60-ʼ70. Nimeni, în spaţiul românesc, nu mai poate face astăzi abstracţie de teologia părintelui Stăniloae. Mai mult, în domeniul teologiei sistematice, opera sa constituie totdeauna o bază, punctul de plecare şi sursa de inspiraţie. Înţelegerea teologiei ca ştiinţă sau slujire a mântuirii, adică elaborarea unei teologii mărturisitoare a fost şi motivaţia principală a efortului părintelui Stăniloae de a reorienta şi înnoi teologia academică ortodoxă prin intensificarea legăturii teologiei contemporane cu teologia sfinţilor părinţi şi prin adâncirea teologiei dogmatice cu spiritualitatea liturgică şi mistică-ascetică a Bisericii. Părintele Stăniloae însuşi ne sugerează cum trebuie receptată teologia sa: prin intensificarea legăturii teologiei contemporane cu teologia Sfinţilor Părinţi şi prin adâncirea legăturii teologiei dogmatice cu spiritualitatea liturgică şi mistică a Bisericii să prezentăm dogmele cedinţei creştine ca răspuns la aspiraţiile cele mai profunde ale omului contemporan după împlinire, comuniune, iubire şi viaţă veşnică.


 

VALER BEL