Teologia de zi cu zi
Cele trei volume intitulate Cultură și duhovnicie, care reunesc articole publicate de părintele Stăniloae în Telegraful român între anii 1930 și 1945 stau mărturie cu privire la un sens responsabil al activității ziaristice. Teologia își justifică prezența pe teritoriul intelectual al jurnalismului, tocmai prin aspirația ei către ceea ce ne luminează cu adevărat existența. Mai mult, prin această implicare, teologul este poziționat avantajos, având mereu perspectiva unei teologii care se aplică concret, și, foarte important, oferă soluții salvatoare, acolo unde orice altă perspectivă umanistă este nevoită să renunțe. Părintele Stăniloae s-a dedicat cu entuziasm jurnalismului, atâta timp cât acele vremuri și acei oameni de atunci i-au permis să o facă. Însă atât cât a fost, s-a făcut din binecuvântarea Celui de sus. Și citind paginile de atunci, actuale azi ca și odinioară, nu putem să nu recunoaștem jurnalismului un sens și o sinceritate care se încăpățânează să ne fie de ajutor, să ne folosească. DUMITRU HORIA IONESCU |