Sfântul Antim Ivireanul - promotor al culturii române
Bucureştiul îi păstrează memoria Sfântului Antim Ivireanul prin Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, ctitoria sa, cunoscută de către cea mai mare parte a credincioşilor sub numele de Antim. În cazul acestui sfânt, nu ştim, dacă ar fi bine să preţuim mai întâi viaţa ascetică, moartea martirică sau contribuţia uriaşă în cadrul culturii române.
În pofida faptului că a trăit la sfârşitul secolului al VII-lea, Sfântul Antim Ivireanul rămâne în atenţia noastră prin câteva aspecte demne de consemnat: tipărirea celor 63 de cărţi (fapt deosebit de important pentru acea vreme), demersul de promovare în rândul serviciile sacerdotale a limbii române şi ctitoria sa, Mănăstirea Antim. Cu ajutorul câtorva simboluri mistice: scoica lui Iacob, melcul care se ascunde în propria sa cochilie, steaua lui David; Antim Ivireanul a reuşit să atingă în planul arhitectonic desăvârşirea. Privind şi apoi reprivind sanctuarul constatăm, fără a ne mai uimi de data aceasta, că anahoretul a reuşit să lase posterităţii o punere în imagini succesive a rugăciunii isihaste. CAMELIA SURUIANU |