Preocuparea Sfântului Antim Ivireanul de a-şi înfrumuseţa predica folosind mijloacele tradiţionale din retorica omileticii nu este doar presupusă ca inerentă acestui ierarh „de mai multe ori artist" (N. Dobrescu), ci este chiar învederată. Cercetători de seamă - teologi (ca Al. I. Ciurea, Dumitru Belu, Mihail-Gheorghe Popescu ş.a.), sau mireni (ca Ştefan Ciobanu, Al. Piru, E. Negrici, D. H. Mazilu) - au pus în evidenţă faptul că, în pofida impresiei permanente de prospeţime şi spontaneitate a discursului predicii antimiene, aceasta denotă un proces de elaborare, cu virtuţi canonice atât de profund asimilate încât permit manifestarea creativă, liberă, a acestui mare orator creştin. Mai mult decât oricare dintre textele sale, „Didahiile" exprimă şi configurează „figura spiritului creator" a Sfântului Antim Ivireanul.

IOAN ŞT. LAZĂR