O privire fie ?i sumară asupra reperelor majore care l-au definit pe Constantin cel Mare ca suveran ?i om de stat, dar ?i ca om al Bisericii, lecturate prin prisma conceptului modern de teologie politică este nu doar un necesar exerci?iu de luciditate istorică, dar ?i o încercare de restituire reală a imaginii istorice a acestui suveran, plasat la un moment de cotitură în istoria cre?tinismului şi a lumii. Întregul ansamblu al credinţei lui, convingerile lui religioase, imaginea pe care el însu?i sau contemporanii săi au construit-o despre rolul lui în istorie, propria sa teologie a istoriei pe care a exprimat-o au produs în epoca în care a trăit efecte politice dintre cele mai diverse. În acest sens am ilustrat mici inserţii de interpretare precum: Constantin şi istoria mânturii, O institu?ie cu totul aparte - Biserica şi Constantin un interpret al Scripturii. Toate acestea arată că împăratul Constantin şi-a înţeles rolul, dar şi limitele, convins fiind că el marchează doar începutul, restul îl face istoria şi Dumnezeu.          

BOGDAN IVANOV