Demersul nostru vizează o trecere în revistă a reperelor din istoria a ceea ce a fost pentru Ortodoxia românească fenomenul Rugul Aprins la mijlocul secolului trecut. Printr-o documentare efectuată în arhiva fostei Securităţi şi în literatura postdecembristă am încercat să fixăm principalele date care constituie trecutul grupului de clerici şi intelectuali care s-a plămădit la Cernăuţi în anii ultimului război mondial şi mai apoi s-a concretizat în mănăstirea bucureşteană Antim. Ne-am oprit puţin asupra actorilor acestui fenomen, a activităţilor culturale şi mistice pe care le organizau în aşezământul din umbra Patriarhiei Române, prin contribuţia fundamentală a lui Sandu Tudor, cu înţelepciunea duhovnicului Ioan Culâghin, prin susţinerea arhimandritului Vasile Vasilache şi, mai ales, cu binecuvântarea patriarhului Nicodim Munteanu. Iar aceste manifestări duhovniceşti şi culturale deopotrivă au fost stopate în 1948 de regimul care se instala şi limita tot mai mult societatea românească. Însă, dorinţa de manifestare mistică, de căutare a frumosului duhovnicesc şi de pregătire a unor oameni care să facă faţă campaniei de secularizare a regimului comunist a fost reluat prin iniţiativele lui Daniil Sandu Tudor, acum ieroschimonah la schitul Rarău. Regimul politic a intervenit din nou, de data aceasta prin măsuri menite să lichideze fenomenul Rugului Aprins. Aşa se încheia frumoasa iniţiativă de la mijlocul secolului trecut de redescoperire a tradiţiei bisericeşti prin cunoaşterea izvoarelor isihaste şi prin practicarea rugăciunii care apropie tot mai mult sufletul de Dumnezeu.

ADRIAN NICOLAE PETCU