TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Rugul Aprins - un drum spre desăvârşire    


 

 La mănăstirea Antim, nu s-au organizat doar simple seminarii culturale, Sandu Tudor împreună cu apropiaţii săi colaboratori, a căutat să realizeze în rândul auditoriului practic educarea unei mase mari de oameni. Publicului treptat li s-a cultivat gustul pentru literatură, poezie, mistică, pictură, muzică sacră şi simfonică, matematică, sociologie, fizică, medicină, arhitectură. Grupul Rugului Aprins considera că toate disciplinele aveau ca punct de plecare o idee sau un fapt de natură Divină. Participanţii au căutat să dezvolte în fiecare ins în parte, în funcţie de zestrea şi talentul pe care le deţineau, dorinţa omului de a deveni un autodidact, studiul individual reprezentând punctul de plecare în traseul de desăvârşire al fiecărui novice. Se urmărea ca, fiecare membru să se aplece asupra unei discipline, pe care de-a lungul vieţii, să o studieze, cautând astfel, să-i dezlege tainele. Şi în felul acesta diletantul, în urma sârguinţei sale, urma să ajungă un desăvârşit.  

 


 

CAMELIA SURUIANU