Cu Zahei orbul, opera de referinţă în cadrul genului, Vasile Voiculescu realizează simbioza dintre universul concret cu cel simbolic. Deoarece romanul / povestirea (critica nu s-a pus de acord asupra încadrării în specia epică) a fost scris pe când scriitorul se dedicase întrutotul soteriologiei, considerăm că Zahei orbul poate fi privit ca o posibilă ilustrare a mântuirii înţeleasă ca vindecare a sufletului rănit de păcat. Textul poate primi multiple înţelesuri, fiind imposibil din partea lectorului avizat să poată descifra cu exactitate mesajul voiculescian. Cu toate acestea, găsim numeroase simboluri de factură teologică care atrag aten?ia lectorului avizat. Ioan Petru Culian în Vasile Voiculescu, romancier al iluziei şi al speranţei, analizând textul consideră că scriitorul: „Urmăreşte simplu şi firesc un destin, astfel încât îţi dai abia târziu seama că e proiectat pe două planuri, că destinul Orbului din bălţile Brăilei e un simbol într-o carte firească precum o rugăciune."

CAMELIA SURUIANU