În opera şi gândirea lui Tarkovski, Crucea, în conţinutul ei spiritual, este o prezenţă remarcabilă. Regizorul consideră condiţia creştină ca fiind una de purtare răbdătoare a crucii proprii, dar pe cât posibil şi a crucii celui de lângă tine. Tarkovski se arăta extrem de interesat de problema sfinţeniei. Lucrul acesta l-a îndreptat, de altfel, spre năzuinţa perpetuă de a face un film dedicat Sfântul Antonie cel Mare. Gândul la acest proiect l-a însoţit îndeosebi în ultimele luni de viaţă. Tarkovski face o comparaţie interesantă între condiţia sfântului şi cea a artistului, constatând asemănări şi deosebiri. Amândouă presupun o anumită asceză. Pot fi detectate atât la regizor, cât şi la personaje sale principalele evidente şi determinante componente ascetice. Este original felul în care tratează Tarkovski problema suferinţei şi a fericirii. Fericirea nu este o condiţie a acestei vieţi, dar ea rămâne o ţintă firească omului. Iubirea agape presupune compasiune. ţinta supremă, atât pentru cel care iubeşte, cât si pentru cel iubit este mântuirea. Pe calea spre această ţintă omul nu este ferit de multă suferinţă. Pentru tămăduirea de această suferinţă iubirea agape propune jertfirea de sine întru ajutorarea aproapelui, temă omniprezentă în opera tarkovskiană.  

COSTION NICOLESCU