Abstract

Autorul se referă la prima ediţie a cărţii Jurnalul fericirii (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991), o carte de o calitate tipografică extrem de modestă dar cu un impact spiritual nemaipomenit. Pentru tinerii generaţiei de după Revoluţia din decembrie 1989, Nicolae Steinhardt nu poate fi înţeles decât în logica specifică anilor 1990, anii lepădării graduale de N. Ceauşescu şi de comunism. Totul, de la „calitatea hârtiei fără calitate" şi până la receptarea volumului în epocă, evocă un anumit „spirit" al acelor ani, anii maturizării. Lectura „clasicilor" interzişi echivala cu eliberarea dintr-o închisoare a gândirii. Or, Jurnalul Fericirii răspundea într-un chip minunat acestei adevărate stări de spirit. Anii `30 şi suferinţa închisorilor au devenit „vârsta de aur" a unei generaţii de tineri aflate în căutarea sensului.

MIREL BĂNICĂ