Elogiul ştiinţei şi splendorile teologiei
Abstract
N. Steinhardt a avut o preocupare statornică în ceea ce priveşte relaţia dintre teologie şi ştiinţă. A fost înzestrat cu două atribute majore: curiozitatea omului de ştiinţă şi credinţa specială a evreului convertit. Avem de-a face cu un excelent mediator între aceste domenii. Ceea ce ne comunică N. Steinhardt prin intermediul medierii ştiinţă-teologie ne ajută să înţelegem mult mai bine lumea care ni s-a dat. Pune în dialog zone diferite, aparent străine, care au dezvoltări şi întinderi diferite, dar care, înţelese ca teleologii de cunoaştere şi credinţă, oferă rezultate surprinzătoare. Lumea ştiinţei face parte, de fapt şi de drept, din lumea lui Dumnezeu. O spun din ce în ce mai des chiar teologii şi chiar oamenii de ştiinţă. N. Steinhardt e, în acest sens, un precursor ilustru şi un exemplu de urmat. Eseistica lui N. Steinhardt este extrem de generoasă cu privire la dialogul dintre teologie şi ştiinţă. Acolo unde nu te aştepţi, sau te aştepţi mai puţin, apare referinţa, trimiterea la o formulă chimică, la o teorie din fizică sau matematică. N. Steinhardt este interesat de tot ceea ce poate susţine din perspectiva ştiinţei credinţa în Dumnezeu IOAN PINTEA |