Textul pune în lumină modul cum au coabitat de-a lungul timpului, în Transilvania, naţiunile română şi maghiară. Identitatea naţională şi conceptul de naţiune, configurate în mentalul colectiv mai ales după revoluţia franceză, s-au afirmat cu precădere în cursul revoluţiilor din secolul 19, iar în Transilvania mai ales în anii 1848-1849. Ca nici un alt element al culturii politice, apartenenţa la naţiune a putut să producă potenţiale de integrare în interiorul societăţilor moderne prin eliberarea spre exterior a unor incredibile resurse de violenţă în politica identităţilor. Revoluţia de la 1848 a răsturnat însă radical mentalităţile şi atitudinile, iar conştiinţa naţională s-a dezvoltat vertiginos în sânul etniilor. Incursiunea în trecut ne arată ce nu trebuie îngăduit să se mai întâmple, în numele unor percepte identitare, care au fost asumate sau nu de cei care le-au conceptualizat şi materializate prin violenţă. Urmările au fost suportate din păcate, până la lichidarea fizică, de către masa aparţinătorilor structurilor identitare.

MIRCEA GELU BUTA, ADRIAN ONOFREIU