TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Lumina dumnezeiască în gândirea sfântului Simeon Noul Teolog


 

Întreaga învăţătură şi trăire a Sfântului Simeon Noul Teolog este, în cea mai mare parte, mărturia unei experienţe personale. Unică şi deosebită în felul ei, ea nu se înstrăinează, însă, de tradiţia răsăriteană a Părinţilor anteriori. Între diferitele viziuni şi manifestări dumnezeieşti de care Sfântul Simeon Noul Teolog s-a învrednicit, vederea Luminii celei necreate şi împărtăşirea de ea ocupă un loc important în gândirea şi experienţa mistică a acestui sfânt. În însemnările sale găsim numeroase referiri la vederea Luminii în care i S-a revelat Dumnezeu. Spre deosebire de majoritatea Părinţilor Bisericii noastre, Sfântul Simeon nu ezită să vorbească deschis despre propriile sale experienţe mistice. Sfântul Simeon ajunge la înţelegerea caracterului trinitar al luminii, afirmând că ea izvorăşte din Tatăl şi că Hristos, Care El însuşi este această lumină, Se face văzut în lumina Duhului Sfânt. Într-o aşa de mare măsură se revelează Dumnezeu în lumină încât toate vederile de care Simeon s-a împărtăşit au un caracter extatic. Însă nu e vorba de un extaz impersonal, căci el este răpit din lume şi iese din sine cu scopul de a fi ridicat, în Lumină, la întâlnirea şi unirea personală cu Dumnezeu.


 

LILIANA-ELENA BOAMFĂ