„Liturghia cuvintelor" în „sanctuarul inimii" şi pe „altarul minţii"
Prezentul studiu încearcă să sublinieze valoarea moral-duhovnicească a limbajului ?i a cuvântului rostit. Folosirea sa poate urmări devenirea morală, o finalitate eminamente spirituală pozitivă sau, dimpotrivă, prin desacralizare, manipulare ?i devalorizare, poate nărui destine individuale sau colective.
Lumea a fost creată prin cuvânt divin ?i restaurată ontologic prin Cuvântul întrupat, Omul, „preotul" ?i „regele" crea?iei înaintează spre Creatorul său, pe calea rugăciunii personale, considerată o împreună-vorbire cu Dumnezeu, ?i a rugăciunii eclesiale sau comunitare, centrul acesteia fiind Sfânta Liturghie.
Unirea cu Părintele Ceresc este o taină negrăită, ce se petrece la capătul rugăciunii culminante, în tăcere, iar despre ceea ce se petrece în adâncul sufletului cre?tinului, mai mult decât cuvintele - „unelte ale veacului acestuia", cum le nume?te Sfântul Isaac Sirul, dau mărturie lacrimile.
IOAN C. TEŞU |