O predispoziţie a scriitorilor şi a cărturarilor români spre psalmodiere a existat dintotdeauna, de la cei aparţinând perioadei vechi, până la cei mai noi, din zorii postmodernismului, între care se situează şi Doinaş. Afirmând că poezia religioasă nu se poate na?te în afara credin?ei ?i a comuniunii cu Dumnezeu, Doinaş atribuie psalmii săi unei necesităţi spirituale cu rădăcini în perioada de detenţie şi cu prelungiri subsidiare în filosofia cunoaşterii asumată organic. Cei 100 de Psalmi ai autorului ni se dezvăluie astăzi, la aproape un deceniu de la moartea sa, ca teritoriul sensibil al unei revela?ii aşteptate, în interiorul căruia eul empiric, eul poetic şi eul estetic se suprapun perfect.

MIHAELA DOBOŞ