Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei (decembrie 1710-iulie 1711), a fost unul dintre cei mai de seamă cărturari pe care i-a odrăslit poporul nostru. Are în comun cu ceilalţi cărturari uriaşele sale cunoştinţe de istorie, filosofie, filologie, teologie chiar, sau faptul că a fost un mare poliglot, însă are şi ceva distinct, aceea că a fost singurul dintre cărturarii români care a devenit membru al prestigioasei Academii de la Berlin (iulie 1714).

Din opera sa vastă, originală şi variată pentru textul de faţă ne interesează lucrarea dedicată Moldovei: Descriptio Moldaviae. Deşi abordează mai multe şi diverse aspecte, pentru Biserica din Moldova trei dintre capitolele ei sunt fundamentale: „Despre religia moldovenilor", „Despre ierarhia bisericească" şi „Despre mănăstirile Moldovei".

În primul capitol, afirmând că despre religia strămoşilor noştri nu se ştie nimic din cauza „nepăsării" lor, sugerează că ea a fost identică cu cea a sciţilor din neamul cărora au descins şi înaintaşii noştri, aceasta durând până la venirea credinţei „Soarelui dreptăţii", la noi sămânţa Evangheliei fiind adusă în vremea fiului lui Constantin cel Mare, deşi Cantemir nu exclude posibilitatea ca ea să fi pătruns mai devreme. În acelaşi capitol autorul insistă pe păstrarea dreptei credinţe, a crezului, aşa cum a fost formulat de Sfinţii Părinţi, pe săvârşirea Sfintei Liturghii a celor doi mari Sfinţi ai Bisericii (Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur), pe cultul icoanelor, „zugrăvite, nu cioplite", pe post, uneori foarte aspru, pe folosul rugăciunilor celor vii pentru cei adormiţi, subliniind şi grija pe care o arată moldovenii de a se feri de erezii în general şi de cele „papistăşeşti" în special.

În capitolul al doilea, dedicat ierarhiei bisericeşti, învăţatul domn se referă la rolul domnitorului în Biserică, anume de a veghea ca slujitorii ei să împlinească prin faptă şi cuvânt poruncile Evangheliei, la pregătirea teologică şi mai cu seamă la sfinţenia vieţii mitropolitului, la scaunele episcopale de aici de Rădăuţi şi Huşi, cel din Roman având statut de arhiepiscop, precum şi la relaţia-dar şi locul- specială a mitropolitului cu Patriarhia de Constantinopol până în vremea sa.

În ultimul capitol, închinat mănăstirilor Moldovei, le prezintă ca număr şi categorie, închinate sau „libere", relaţia lor cu domnul şi cu ierarhii în jurisdicţia cărora funcţionează.

Pe cât de important este Cantemir pentru cultura românească şi universală, pe atât de importantă este lucrarea sa Descripio Moldaviae pentru Istoria Bisericii din Moldova.

ION VICOVAN