Apariţia bioeticii, la începutul anilor `70 se datorează multiplelor probleme şi nelinişti care au început să se ivească în urma transformărilor apărute în biologie şi medicină. Această ştiinţă nouă se concentrează mai ales pe analiza morală a următoarelor aspecte ale vieţii: metode de procreare artificială, (avort, chirurgie în utero etc.); pe mijloacele de păstrare ale vieţii (dializă, metode de susţinere a funcţiilor vitale, prelevarea şi transplantul de organe etc.); sfârşitul vieţii (tratarea bolnavilor în stadiul terminal al existenţei, eutanasia, suicidul asistat medical etc.).

Interogaţiile pe care bioeticienii le ridică fac referire la valorile morale şi spirituale pe care dezvoltarea tehnicii biomedicale ar trebui să le respecte. Desigur, răspunsul este dificil de dat astăzi într-o societate pluriculturală, în care aproape totul este relativizat, o lume în care viaţa umană este deseori asemuită unui produs comercial oarecare, care se poate crea la comandă, vinde şi chiar suprima, atunci când nu mai este folositor.

În acest context, bioetica creştină tradiţională reprezintă o provocare care propune oamenilor noi căi care încearcă să-i ducă spre Dumnezeu, adică o concentrare pe experienţa şi căutarea sfinţeniei, afirmând că provocările ei nu vin din partea diversităţii morale, ci doar din ispite.

MIRCEA GELU BUTA