Creuzetul Bibliei ebraice - perioada persană?
În studiile biblice, se constată o neglijare până în urmă cu 20 de ani a epocii persane, încercându-se o datare cât mai timpurie a literaturii biblice. Cercetările mai noi arată dimpotrivă că epoca persană este cea mai importantă pentru studiul biblic, pentru că acum are loc redactarea finală a Pentateuhului şi a majorităţii cărţilor din Biblia ebraică. Sunt prezentate aspectele sociale ale perioadei post-exilice, teoriile despre natura comunităţii religioase din provincia Iudeea (Iehud), dar şi rolul templului din Ierusalim. Într-un spaţiu mai larg, este discutată teoria autorizării imperiale a Torei, plecându-se de la documente epigrafice din epoca persană, dar şi de la texte biblice (de ex. Ezdr. 7:11-26). De asemenea, sunt analizate ipotezele despre divergenţele dintre grupările iudaice din această perioadă, care au determinat tendinţe diferite în corpusurile biblice. ALEXANDRU MIHĂILĂ |