Studiul prezintă evoluţia prezenţei monahale româneşti la Muntele Athos. Istoria Locurilor Sfinte de la Muntele Athos s-a împletit cu istoria românilor vreme de mai bine de cinci secole. Cu toate că românii au fost cei mai importan?i donatori la mănăstirile athonite, de-a lungul acestor secole, încă din cele mai vechi timpuri, nu şi-au manifestat în mod expres dorinţa de a avea un locaş numai al lor, aşa cum aveau grecii, bulgarii, georgienii, ruşii şi sârbii. Dorin?a de avea a?ezăminte cu caracter na?ional la Athos a devenit manifestă numai din secolul al XIX-lea. Românii s-au aşezat de-a lungul timpului, fie în mănăstirile mari de la Athos, fie în schituri, chilii sau colibe, întemeiate sau cumpărate de ei de la călugării greci. Printre marile personalităţi româneşti care au trăit de-a lungul timpului la Muntele Athos se numără: Vasile de la Poiana Mărului, Paisie Velicicovski (deşi ucrainian de neam, el se identifică cu destinul spiritual al poporului român), Gheorghe de la Cernica, Grigorie Dascălul, Irinarh de la Horaiţa, Antipa de Calapodeşti, Nifon Ionescu, ieroschimonahul Nectarie, schimonahul Irinarh ?i?man, Antipa Dinescu, Dometie Trihenea, Petroniu Tănase ş.a. Între aşezămintele româneşti de la Muntele Athos (cele mai multe chilii) se disting cele două mari schituri: Lacu şi Prodromu. Autorul prezintă pe larg istoria schitului Prodromu, marcat în timp de strălucire dar şi de decadenţă.

IOAN MOLDOVEANU