Vasile Avram a fost cu siguranţă una dintre vocile importante ale curentului de reconsiderare axiologică a religiozităţii populare româneşti, după 1989. Analiza elementelor rituale ale creştinismului cosmic sau folcloric, aşa cum se prezintă ea în trilogia postumă Chipurile divinităţii, merită o atenţie deosebită prin plasarea fenomenului religios între antropologie şi istoria religiilor, între etnologie şi teologie. O mare parte din aserţiunile sale dedicate creştinismului popular se constituie într-un adevărat tratat de antropologie religioasă care dezvoltă o serie de idei-matcă din gândirea lui Lucian Blaga şi Mircea Eliade şi intră într-un dialog polifonic cu cei mai importanţi specialişti ai domeniului abordat. Articolul de faţă încearcă să prezinte articulaţiile majore ale gândirii lui Vasile Avram, caracterul său dialogic, sursele sale şi sugestiile sale benefice în studiul religiei populare. Legătura sa de suflet cu mânăstirea Nicula şi modul în care şi-a trăit crezul murmurând colinde pe patul de moarte obligă posteritatea să-i fructifice ostenelile printr-un centru de studiu al creştinismului popular.

JAN NICOLAE