Eseul de faţă constituie la origine un cuvânt rostit la filiala Uniunii Scriitorilor din Cluj, 14 decembrie 2004, la lansarea volumelor postume de poezie ale lui Vasile Avram. Formele de reprezentare lirică din poezia lui Vasile Avram sunt traversate de la un capăt la celălalt de conceptul de transcendenţă, apropiat într o dublă ipostază. Este mai întâi transcendenţa religioasă în cheie ortodoxă, existentă în apelul, reiterat, la Divinitate dar şi în recuzita motivelor utilizate în lirica de factură religioasă. Există apoi o altă transcendenţă, a nadirului comunicând, în mod paradoxal, cu prima. Vasile Avram nu este un poet al zenitului. Privirea interioară, ochiul dinăuntru se îndreaptă spre străfunduri. În filigranul rostirii poetice se pot detecta ecouri din Georg Trakl şi, uneori, din Rilke (din care a şi tradus de altfel).

MIRCEA MUTHU