Ecouri biblice în poezia lui C.V. Gheorghiu
Poezia lui C.V. Gheorghiu este foarte puţin cunoscută şi abordată de critici, deşi ea este definitorie în stabilirea coordonatelor operei sale viitoare. Radiografiind acest segment al operei scriitorului-preot regăsim, pe alocuri, câteva valori creştine, izvorâte probabil din discuţiile mistice avute de copilul Virgil cu tatăl său, preotul Constantin Gheorghiu. Nu putem vorbi de o poezie cu adevărat religioasă la C.V. Gheorghiu, ci mai degrabă de o creaţie lirică pătrunsă de o „religiozitate difuză", ce nu are un titlu explicit religios sau o tematică biblică, dar care exprimă, fără îndoială, o trăire creştină. MARIA RAMONA RUSU |