Scriitorii perioadei interbelice au fost toţi nişte „neliniştiţi", căutători neobosiţi de noi formule şi spaţii de explorare inedite şi extrem de productive, originale. În lumea vie şi mişcătoare, furnicătoare a ideilor, cu alimentări şi afluenţe continue, cu schimbări de unghiuri şi de viziune nu de puţine ori surprinzătoare, şocante, ideile religioase sau încărcate de religiozitate sunt, totuşi, cele care au avut, au păstrat şi au transmis „adevăruri" despre realităţi interioare, personale, despre înfocata şi etern pasionanta aspiraţie a omului spre realităţi transmundane. Imaginarul religios modern este unul dominat puternic de un reviriment surprinzător al mitului, al elementarului, al fantasticului, al primordialului. Atenţia reputatului istoric al religiilor se orientează spre situaţia omului modern - aceea de a-şi umple golul existenţial determinat de o cvasiinexistentă viaţă religioasă (inexistentă pe plan conştient!) prin universurile imaginare ale artei, literaturii, creaţiei artistice în general. Cititorul modern constată cu mai multă sau mai puţină surprindere că Mircea Eliade vede Istoria religiilor ca pe o „disciplină totală", în care întâlnirea cu „necunoscutul" (straniul, exoticul, arhaicul), dublată de hermeneutica necesară va ajuta la înţelegerea psihologiei profunzimilor, dar şi a epocii în care trăim. Studiind în profunzime multiplele aspecte ale ideilor şi credinţelor religioase, reputatul istoric al religiilor constată un lucru surprinzător: „Buddha, Zarathustra, profeţii evrei sunt contemporanii noştri, în sensul că problemele puse de ei sunt încă ale noastre".

GEORGETA BĂDULESCU