Lucian Blaga rămâne un slujitor fidel al ortodoxismului ?i al idealurilor sale religioase, atât sub aspect teoretic, cât ?i al modului în care poetica sa rezolvă dilemele omului credincios. Oricine poate constata că lucrările filosofice ale gânditorului Blaga sau volumele sale de poezii ?i de teatru sunt străbătute de o autentică trăire cre?tină, ?i că nu de pu?ine ori miturile ?i legendele biblice sau religioase formează însu?i substratul fondului său creator. Sacrul ?i sacralitatea sunt la el chiar condi?ia de bază a expresiei (?i experien?ei) sale lirice. El se revendică de la conceptul bizantino-ortodoxist de existen?ă privind „Biserica lui Dumnezeu”, imagine-simbol care este prezentă în întreaga ?esătură lăuntrică a scrisului blagian. Înainte de toate, e vorba de o căutare obstinată a „lumii de dincolo” ?i a sublinierii dorin?ei de absolut a omului. Ceea ce e remarcabil în unele din poeziile sale este caracterul lor alegoric, substan?a meditativ-filosofică din care se hrănesc, limbajul fundamental religios pe care îl creează ?i care devine un vehicul al ideii de iubire ?i regăsire cre?tină. Acestea sugerează un univers liric încărcat de aromă cre?tină, la fel ca la Goga, dar cu o încărcătură mitică mult mai profundă.

MIRCEA POPA