Monahismul românesc la începutul secolului al XI-lea intră în contact direct cu monahismul occidental prin intermediul figurii lui Gerard de Cenad, episcop care-şi aşează reşedinţa la Morisena, veche reşedinţă a liderului local Ahtum. O mănăstire ortodoxă devine astfel unul dintre cele mai importante centre ale creştinării ungurilor. Nu se poate stabili cu rigurozitate orientarea regatului maghiar întrucât acesta a pendulat timp de două secole între Roma şi Constantinopol. Această situaţie este reflectată şi de situaţia monahismului din părţile vestice ale teritoriului actual al României unde se profilează până la începutul secolului al XIII-lea o coexistenţă a monahismului apusean cu cel răsăritean. Din a doua jumătate a secolului al XII-lea începe să se precizeze un demers misionar susţinut de cistercieni care se aşează în zone cu o consistentă reprezentare a monahismului ortodox. Abaţiile cisterciene de
la Igriş şi Cârţa sunt două astfel de structuri monahale. În acelaşi timp, a urmare a avansării cuceririi nesistematice maghiare în interiorul Transilvaniei documentele pontificale înregistrează existenţa unor biserici şi mănăstiri situate în partea de apus a Transilvaniei. Papa Inocenţiu al III-lea se raportează la aceste mănăstiri ortodoxe şi încearcă să le încadreze potrivit doctrinei catolice din epocă în Biserica Romană cu respectarea autonomiei acestora şi cu un episcop din rândul lor ferindu-le de pofta cuceritorilor maghiari. Nu ştim dacă a reuşit, însă fenomenul de avans a ordinelor religioase catolice va diminua mult din numărul aşezămintelor monahale ortodoxe cifrate la 600 pe la 1200 (in intreg regatul maghiar). În pofida avansului catolic viaţa monahală ortodoxă a continuat să supravieţuiască în formulele micilor sihăstrii şi a mănăstirilor cu număr mic de vieţuitori.

Keywords: Monahism, Transilvania, ortodox, regat maghiar, catolicism.

ŞERBAN TURCUŞ