Pe durata ocupaţiei otomane, domnitorii ortodocşi din Ţările Române au devenit binefăcătorii mănăstirilor atonite. Ortodoxia, lipsită de protectorii ei oficiali, va fi apărată în mod deosebit de către domnitorii Ţărilor Române. Voievozii devin noii ctitori (fondatori) ai mănăstirilor, deoarece ei repară şi împodobesc clădirile, oferă obiecte preţioase şi, mai ales, le atribuie metocuri profitabile. În aceeaşi perioadă şi cu acordul domnitorilor, cei mai reprezentativi monahi atoniţi ai Sfântului Munte făceau parte din z?teia. În periplurile lor în Moldova şi Ţara Românească, ei aduceau cu ei sfinte moaşte sau diverse lucruri sfinte din Muntele Athos şi se întorceau la mănăstirile lor încărcaţi de importante sume de bani şi alte daruri scumpe. Două astfel de danii scumpe constituie obiectul acestui studiu. Este vorba despre două poale de icoană (material textil situat sub icoană, pentru a o pune în evidenţă sau a o împodobi) brodate de la mănăstirea atonită Zografu, care, conform inscripţiilor-dedicaţii, au fost oferite mănăstirii de către demnitarul moldovean Necula Racoviţă. Aceste inscripţii în chirilică, cu elemente de slavonă veche, ne furnizează informaţii importante. Domnitorii şi demnitarii moldoveni devin cu adevărat noii ctitori şi binefăcători ai mănăstirii Zografu deoarece, timp de peste patru secole, ei au fost principalii donatori ai mănăstirii. De altfel, nu este întâmplător faptul că ei numesc mănăstirea Zografu „Lavra Ţării Moldovei".

NIKOLAOS MERTZIMEKIS