Muzica românească de tradiţie bizantină a devenit în ultimele două decenii o temă de studiu care atrage interesul unui important număr de cercetători. Datorită acestui fapt, cunoaştem astăzi manuscrisele din secolul al XIX-lea, catalogate de regretatul pr. prof. dr. Alexie Al. Buzera; avem o imagine a muzicii de tradiţie bizantină din secolul al XVII-lea, aşa cum rezultă din manuscrisele studiate de cercetător dr. Ozana Alexandrescu; cunoaştem codicele din bibliotecile ieşene, studiate de pr. prof. dr. Florin Bucescu şi, mai recent, pe cele din Moldova, catalogate de un colectiv condus de prof. univ. dr. Viorel Munteanu.

Zona Transilvaniei a atras mai puţin specialiştii paleografi şi pe cei interesaţi de muzica psaltică, dată fiind situaţia cântării de strană de aici, în contextul istoric cunoscut. Cu toate acestea, anumite teme de cercetare au pus în lumină şi aspecte referitoare la muzica din interiorul lanţului carpatic - de exemplu, manuscrisul redactat de Filothei sin Agăi Jipei, în limba română (1713), a îndreptat cercetările arhid. dr. Sebastian Barbu-Bucur şi spre braşoveanul Ioan Duma, care în timpul uceniciei sale la Bucureşti a copiat „Psaltichia rumanească" a lui Filothei; întors în Transilvania, acesta a contribuit apoi, prin activitatea sa, la menţinerea cântării psaltice în Transilvania. De fapt, Braşovul (loc de popas al drumurilor spre şi dinspre Ţara Românească) pare a fi - prin vechiul său aşezământ din Şchei - primul dintre oraşele Transilvaniei, intrat în sfera de preocupări a bizantinologilor.

În acest context, o aplecare asupra cântării de strană din centrul Transilvaniei, din partea unui slujitor al bisericii, care este şi absolvent al Academiei de muzică „Gh. Dima", era aşteptată şi este de mare interes. Contribuţia pr. prof. dr. Petru Stanciu se alătură mai vechilor studii întreprinse de muzicologul Gh. Ciobanu asupra glasurilor bisericeşti, cercetărilor asidue ale prof. dr. Constantin Catrina referitoare la şcoala din Şchei şi reprezentanţii acesteia, precum şi investigaţiilor întreprinse de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu asupra muzicii bisericeşti ortodoxe din Transilvania, concretizate, de asemenea, într-o teză de doctorat care a fost publicată în anul 1996. Un proiect de mai mare anvergură, iniţiat de un colectiv Sibian condus de pr. prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, a oferit, între timp, informaţii valoroase asupra cântării de strană din zona Sibiului, din perspectiva oralităţii, iar alte câteva teze de doctorat, cu tematică înrudită, au fost finalizate în ultimii ani sau sunt aproape încheiate, întregindu-se astfel imaginea muzicii de cult din această parte a ţării.

Cartea pe care o avem acum în faţă a fost precedată de teza de doctorat, susţinută în anul 2006, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi reprezintă varianta revăzută a acesteia. Focalizarea pe centrul Transilvaniei a permis autorului investigaţii detaliate, pe care abordări zonale mai largi nu le-au îngăduit, fapt care sporeşte importanţa cercetării în discuţie. Lucrarea este structurată în trei secţiuni, încercându-se prin intermediul acestora să acopere zone de mare interes cum ar fi: cartea liturgică (adesea un substitut al manuscrisului sau tipăriturii muzicale pentru strană), manuscrisul muzical şi cântarea propriu-zisă, păstrată pe cale orală în strană până în zilele noastre.

În prima secţiune a lucrării, contextul istoric creionat de autor şi prezentarea şcolilor şi a dascălilor din centrul Transilvaniei, permite şi cititorului mai puţin avizat să cunoască situaţia aparte în care a rezistat şi s-a perpetuat cântarea de tradiţie bizantină în aceste locuri. Bibliografia bogată, consultată pentru documentare, permite realizarea unei succinte, dar consistente incursiuni istorice, căreia i se alătură o importantă contribuţie personală: Catalogul cărţilor liturgice din Muzeul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, întocmit de părintele Petru Stanciu, şi care cuprinde titlurile celor 1276 de cărţi existente în muzeu. Cele peste 30 de pagini ale catalogului însumează o muncă temeinică de inventariere, clasificare şi studiere a cărţilor, realizată cu competenţă şi interes. Catalogul permite, celor interesaţi de tipărirea şi circulaţia cărţilor bisericeşti, sesizarea unor aspecte privind frecvenţa unor titluri, tiparniţele de la care provin cărţile, creşterea treptată a rolului pe care l-a avut tipografia de la Blaj, care a preluat ediţiile de la Râmnic, tipurile de colecţii predominante într-o anumită perioadă etc. Munca de catalogare a părintelui profesor Petru Stanciu va putea fi valorificată, în acest sens, într-o viitoare cercetare, axată pe tipăritura liturgică.

Cea de a doua secţiune reprezintă parte cea mai importantă a lucrării şi ne dezvăluie adevărata vocaţie a autorului, aceea de cercetător autorizat al vechilor codice muzicale de provenienţă bizantină. Găsim în această parte a lucrării o prezentare amănunţită a tuturor manuscriselor psaltice din bibliotecile clujene, care au fost doar amintite sau fragmentar studiate până acum (cu excepţia „Anastasimatarului de la Cluj"). Cunoştinţele teologice, faptul că părintele profesor slujeşte la strană, deci cunoaşte repertoriul liturgic şi tipicul, îi permit să sesizeze aspecte care pentru un cercetător laic trec neobservate. Manuscrisele sunt cercetate şi prezentate urmând normele codicologice, cei interesaţi găsind în text toate elementele de identificare ale fiecărui manuscris. Autorul cărţii stăpâneşte sistemele de notaţie ale muzicii bizantine, aşa cum reiese din numeroasele exemple muzicale cu transcrieri din notaţia hrisantică şi cea kukuzeliană, realizate de autor. Pregătirea în acest domeniu îi permite sesizarea unor greşeli de copist sau formularea unor corecţii la unele comentarii anterioare asupra manuscriselor, precum şi redenumirea unor codice, cum este cazul Manuscrisului oriental nr. 362 de al BAR sau enunţarea unor ipoteze personale în legătură cu provenienţa unora (vezi manuscrisul nr. 4392 de la BCU). Observaţiile critice şi corecturile făcute de autorul cărţii acoperă şi spaţiul lingvistic, cunoştinţele de limba greacă permiţându-i acestuia să constate inclusiv greşelile gramaticale în această limbă sau să translitereze din alfabetul chirilic textele unor cântări pe care le-a transcris.

Mai remarcăm referitor la această secţiune a cărţii şi faptul că sunt studiate pentru prima dată manuscrisele de la Biblioteca Judeţeană „O. Goga", ocazie cu care putem consta din nou disponibilitatea autorului atât la contactul cu cartea manuscris, cât şi cu tipăritura (a se vedea comentariile la manuscrisul II-14 de la Biblioteca Judeţeană, legat împreună cu o tipăritură).

Ultima secţiune a lucrării se opreşte la cântarea de strană din centrul Transilvaniei, care este analizată din perspectiva repertoriului transmis oral, din generaţie în generaţie. Metodele de cercetare sunt similare celor folosite de etnomuzicologi, deoarece aserţiunile autorului se bazează pe datele şi melodiile culese de la cântăreţi bisericeşti din zona geografică delimitată pentru studiu. Din repertoriul cules, au fost selecţionate cântări reprezentative care au fost notate pe portativ şi analizate, raportarea făcându-se, de fiecare dată, la colecţia de cântări întocmită de Dimitrie Cunţanu. Remarcăm scurtele fişe de prezentare ale fiecărui informator din teren, indispensabile pentru a putea urmări felul în care circuitul oral de transmitere a cântărilor a contribuit la o nouă configurare a glasurilor bisericeşti, deprinse la strană, prin intermediul repertoriului liturgic de la cele mai frecvente slujbe bisericeşti. A contribuit la aceasta şi faptul că, adesea, la strană s-au perindat generaţii succesive de cântăreţi bisericeşti aparţinând aceleiaşi familii. În acest sens, deosebit de valoroase ne apar informaţiile oferite de către dieci în legătură cu învăţarea cântărilor, informaţii care îi permit autorului să afirme că „muzica bisericească de strană din centrul Transilvaniei... este aceeaşi care s-a cântat şi în urmă cu aproximativ un secol" (pagina 200). Este o afirmaţie care justifică pe deplin prezenţa acestei „radiografii" a muzicii ardelene de strană înregistrată de autor de la cântăreţi contemporani. În acest fel, cunoaşterea cântării tradiţionale bisericeşti din centrul Transilvaniei urmează şi direcţia oralităţii, atât de importantă pentru muzica bizantină, chiar şi în prezenţa documentului scris, pe care, de obicei îl secondează.

Multe dintre observaţiile făcute sunt urmarea unui contact permanent şi nemijlocit cu un număr însemnat de cântăreţi bisericeşti, datorat nu doar acţiunilor planificate de înregistrare a acestui repertoriu, ci şi altor activităţi desfăşurate de autor, de exemplu, cursurile pentru cântăreţi. Pe de altă parte, activitatea didactică a adus în faţa profesorului de seminar teologic numeroşi tineri din mediul rural, care au deprins din copilărie o parte a repertoriului liturgic al zonei natale, aşa încât, concluziile formulate de autor nu se bazează doar pe cercetarea din ultimii ani, ci reprezintă o acumulare de mai lungă durată.

Repertoriul de strană cules de la informatorii vârstnici constituie un document sonor deosebit de valoros care trebuie păstrat ca atare şi de aceea ne permitem să sugerăm inscripţionarea acestor exemple muzicale pe CD, în vederea constituirii unei arhive sonore a cântării de strană din zona cercetată. Un proiect similar a fost deja realizat de pr. prof. dr. Vasile Grăjdian împreună cu un colectiv de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, proiect pe care l-am amintit ceva mai înainte.

Revenind la cartea pr. prof. dr. Petru Stanciu, trebuie să apreciem - alături de numeroasele exemple muzicale care susţin şi ilustrează comentariile din ultimele două capitole - şi anexele acesteia, cele 38 de fotocopii ale unor file din cărţile şi manuscrisele studiate de autor, documente inedite care permit cititorului să se apropie de vechile codice prezentate.

Volumul Cultura muzicală de tradiţie bizantină în centrul Transilvaniei, sec. XVIII-XIX ne dezvăluie în persoana pr. prof. dr. Petru Stanciu un pasionat cercetător al manuscriselor muzicale, cu reale calităţi pentru acest domeniu. Lucrarea pe care a redactat-o constituie o contribuţie importantă pentru cunoaşterea muzicii de strană din centrul Transilvaniei.

Elena Chircev

ELENA CHIRCEV