Thomas Hobbes (1588-1679) (de la legea morală la legea seculară)
Deşi există o bogată literatură de specialitate dedicată lui Hobbes, studiul de faţă se opreşte asupra ideilor lui seculare legate de problemele etice. Este primul autor care se va mişca în câmpul secular în lumea modernă în această privinţă.
Hobbes era încântat de noile idei ale ştiinţei galileene care promovau o viziune dinamică şi mecanică a lumii, spre deosebire de vechea concepţie aristotelică potrivit căreia lucrurile sunt cauzate de un impuls inerent spre o finalitate specifică. El aplică aceste principii ale mecanicii şi mişcării asupra întregii vieţi, de la lumea fizică până la determinarea comportamentului uman de către aceste principii şi până la formularea principiilor unei vieţi sociale.
Viaţa ar fi o sumă de senzaţii, percepţii şi înţelegeri rezultate din contactul cu lumea materială exterioară. Imaginaţia şi visele erau doar aparenţe ale unor particule minuscule care acţionau potrivit legii inerţiei. Motivaţia era explicată ca reacţie la stimulii interni şi externi, fiind bazată pe două mişcări corporale: 1. dorinţa, sau mişcarea spre obiecte; 2. aversiunea, sau îndepărtarea de obiecte.
Legea naturală este redusă la raţiunea umană care acţionează conform instinctului de conservare a vieţii. Binele şi răul sunt noţiuni care semnifică dorinţele şi aversiunile noastre. Virtuţile sunt orientate spre o viaţă confortabilă, tihnită, sociabilă şi pacifistă. Prin libertate autorul înţelege absenţa opoziţiei, a impedimentelor externe ale mişcării.
Hobbes pune în prim plan declaraţia, contractul, pactul ca mijloc unic de rezolvare a conflictelor, indiferent de condiţii.
Noua gândire se configurează ca reacţie la fondul stereotip al universului închis ecclesiastic catolic. Preluând baza viziunii scolastice, raţiunea, noul curent ,,ştiinţific" va dezerta din universităţile scolastice pe care le va distruge cu propria lor armă, raţionalismul. Mai mult, noua lume se constituie pe baza unui nou demers filozofic, dar care va fi la fel de falimentar ca cel anterior, ducând ulterior la formularea teoriilor utilitariste şi hedoniste de la care îşi vor revendica principiile toate politicile democratice. CĂTĂLIN-CONSTANTIN P?R?U?EANU |