Versurile de început ale lui Ioan Alexandru se caracterizează atât prin reflexele unei candori vitaliste, ce închipuie etape ale unei autobiografii lirice, în care sunt evocate evenimente ale existenţei şi ale cunoaşterii, gesturi cu caracter esenţial şi situaţii arhetipale, cât şi printr-un acut registru ritualic, astfel încât elementele firii şi gesturile oamenilor capătă o încărcătură mitico-filosofică. În Imne, se regăsesc nu puţine imagini şi simboluri din patrimoniul liricii religioase, precum şi o atmosferă specifică alcătuită din fior al înălţimilor, din reculegere în faţa misterului esenţial al fiinţei, din transparenţă esoterică a dicţiunii poetice. Poet al iluminării fiinţei sub spectrul mirajului transcendenţei, al rostirii esenţiale şi al fervorii religioase, Ioan Alexandru e una dintre vocile cele mai puternice şi mai autentice ale liricii româneşti postbelice.

IULIAN BOLDEA