Cine este aproapele?
Articolul relevă sprijinul Societăţilor româneşti de ajutor şi cultură din Statele Unite acordat ţării de origine, într-o perioadă în care, abia la începuturile emigraţiei, comunităţile se confruntau ele însele cu serioase probleme de organizare, acomodare şi integrare în patria adoptivă. Din păcate, suportul financiar generos şi susţinerea numeroaselor iniţiative naţionale au încetat odată cu schimbarea de atitudine a statului roman faţă de exilul politic. Fără cele câteva decenii de regim totalitar, continuitatea gestului exemplar de solidaritate etnică putea fi un enorm atu al României în faţa istoriei contemporane. AUREL SASU |