Oferind modele de formare, de fundamentală descifrare a sinelui (credinţa, înţelepciunea, iubirea, căutarea celuilalt sunt asemenea variante sapienţiale), căr?ile de în?elepciune exploatează poten?ialul simbolic al categoriilor spa?iului ?i timpului, condensând lumea ?i sensurile ei în topocronii emblematice. Termenii de raportare rămân, ca în hagiografii ?i apocrife, "ticăloşia acestei lumi" versus "iubirea lui Dumnezeu", dar locurile comune "vizitate" şi invocate persuasiv nu mai sunt transcendente, ci cât se poate de mundane şi livreşti: Istoria Romei, Suma viţiilor, Alexandria, Viaţa sfinţilor părinţi sau chiar Regulile amorului. Pregătirea pentru mântuire a omului comun se realizează aici, pe acest pământ. Chiar dacă toposul reprezentativ nu mai desfăşoară peisaje vaste şi perspective copleşitoare, cuprinzând cerurile şi pământurile, raiul şi iadul, ci se restrânge semnificativ, în cămara inimii, şi firidele minţii, printr-o repliere asupra sinelui în vederea cizelării şi desăvârşirii lui, referin?a fundamentală rămâne, mereu, cea cre?tină. Călătoriile aleşilor în Grădina Raiului sunt înlocuite cu preumblarea atentă a ucenicilor în cartea grădină, dumbravă sau livadă, timpul emblematic este cel al învăţăturii, spaţiul privilegiat, biblioteca, iar validarea ini?ierii se face, în întâlnirea cu celălalt sub semnul dialogului, numai prin activarea celei mai de pre? virtu?i, iubirea.

LAURA LAZĂR ZĂVĂLEANU