Prezentul eseu îşi propune să readucă în discuţie una dintre problemele nevralgice ale lumii contemporane: incapacitatea omului modern de a se mai raporta corect la tradiţie, mânat de pătimaşa dorinţă de a-şi depăşi limitele. Pentru omul tradiţional, prins în relaţia sacră cu Dumnezeu, toate ale lumii se revendică din starea de graţie divină şi echilibrele timpului, ale spaţiului şi ale cauzalităţii tradiţionale susţin însăşi axa fiinţei. Prăbuşirea din aceste habitudini aruncă omul contemporan într-o neorânduială din care se nasc locuri şi timpuri artificiale, fals gândite ca fiind purtătoare de frumuseţe şi taină. Câtă vreme se intervine palpabil în legile impalpabile ale lumii, stabilite la Facere, orice sentiment al eternizării se pietrifică în absurd.

DIANA CÂMPAN