Cea mai recentă biografie dedicată lui Pavel Florenski poartă un titlu care condensează la maximum definiţia încă insuficient cunoscutului preot şi om de ştiinţă: un geniu tăcut, un Leonardo Da Vinci al Rusiei (datorită extensiei şi diversităţii cunoştinţelor sale), care a trăit o viaţă tragică şi extraordinară. Cum să nu fie extraordinară viaţa unui om de o erudiţie cu totul ieşită din comun, care a publicat studii competente în matematică, fizică, electrodinamică, etnografie, filologie, istoria şi teoria artei, filosofie şi teologie? Şi cum altfel decât tragică poate să fie viaţa acestui om care murit împuşcat, după ce mai înainte fusese întemniţat în urma unui proces de o absurditate kafkiană?

Pavel Florenski este insuficient cunoscut din două motive: în primul rând din cauza lipsei unui interes pe măsura amplorii sale, iar în al doilea rând, şi acesta este motivul cel mai important, din cauză că, nici până în acest moment, nu au fost publicate integral scrierile sale, şi, deci, mai există foarte multe lucruri care pot ieşi la lumină pentru a lumina aspecte poate mai tenebroase ale creaţiei florenskiene. Tocmai de aceea Avril Pyman anunţă încă de la prima frază a prefeţei că ceea ce avem în faţă nu este o biografie definitivă. Ar mai fi apoi poate şi un al treilea motiv, anume faptul că, scriind în limba rusă, este accesibil Occidentului în bună măsură doar în traducere, ceea ce, e limpede, constituie un impediment destul de mare.

Chiar dacă mai devreme acuzam lipsa interesului pentru personalitatea lui Florenski, totuşi, trebuie spus că acesta nu este inexistent. În Europa au fost dedicate deja atât conferinţe internaţionale¹ operei sale, cât şi studii individuale asupra diferitelor aspecte ale gândirii florenskiene, mai cu seamă în limba germană² şi italiană³. În spaţiul românesc avem deja de ani buni publicată o bună parte a scrierilor sale. Mă gândesc aici, luându-le în ordine cronologică la Iconostasul⁴, Perspectiva inversă şi alte scrieri⁵, Dogmatică şi dogmatism⁶ şi Stâlpul şi temelia adevărului⁷. Acest text fundamental al părintelui Pavel Florenski beneficiază alături de o foarte bună traducere, de un studiul introductiv foarte doct al arhid. Ioan I. Ică jr., un text care acoperă atât biografia preotului martir, cât şi coordonatele esenţiale ale gândirii sale.

Majoritatea textelor amintite anterior conţin şi aprecieri privind parcursul biografic al lui Florenski, aşa că nu este locul aici să reluăm povestea vieţii sale. Mă voi opri doar asupra câtorva elemente care caracterizează biografia pe care i-o dedică Avril Pyman.

Primul lucru pe care îl poţi observa, şi care îţi tihneşte de la un capăt la altul, este tonul autoarei sau atitudinea cu care se apropie de personalitatea lui Pavel Florenski. Nu avem de-a face cu un text aghiografic, ci un text scris cu dragoste, înţelegere, dar totuşi obiectiv despre preotul care a sfârşit în gulagul sovietic înainte de a ajunge la apogeul creativităţii sale. Acesta este motivul pentru care s-a pus problema încadrării sale în rândul martirilor încă de la scurtă vreme după asasinarea sa.

Foarte bine făcută, limpede şi edificatoare este contextualizarea sau încadrarea în epocă a lui Pavel Florenski şi indicarea raporturilor sale cu contemporanii săi. Fapt deosebit de important şi în acelaşi timp greu de realizat pentru că începutul secolului XX a însemnat o perioadă de schimbări majore pentru societatea rusească, având în centru Revoluţia bolşevică, asasinarea ţarului şi a familiei sale şi instaurarea comunismului cu toate urmările sale nefaste. Un timp apocaliptic care, pe de o parte întărea conştiinţa vremelniciei călătoriei pământeşti a creştinilor, dar care simultan genera adevărate isterii ale sfârşitului, cărora părintele Florenski li se opune vehement.

Ceea ce conţine în plus această biografie a lui Florenski faţă de multe alte scrieri dedicate vieţii şi activităţii sale sunt detaliile privind procesul şi acuzaţia sa, iar apoi, pe cât este posibil pornind de la documentele rămase, despre timpul petrecut în detenţie până la asasinare.

Detaliile acuzării, aşa cum le prezintă Avril Pyman, merită reluate ^{(pp. 153-158)}. Arestarea preotului s-a petrecut în februarie 1933, în apartamentul de serviciu pe care îl primise de la autorităţile sovietice pentru contribuţiile sale în domeniul fizicii şi electrotehnicii. Cu toate că Florenski nu s-a opus niciodată făţiş bolşevicilor, arestarea sa nu a fost o surpriză, întrucât fuseseră deja arestaţi foarte mulţi din anturajul său. Elementul declanşator al arestării a fost interogarea, respectiv rezultatul ei, o confesiune făcută sub presiune de un profesor de drept canonic, Pavel Gidiulianov. Despre existenţa acestui om Florenski habar nu a avut până în clipa în care a avut loc „confruntarea". Tot atunci a aflat detaliile acuzaţiilor care îi erau adresate. I s-a adus deci la cunoştinţă că împreună au făcut parte dintr-un centru naţional-fascist pentru „Învierea Rusiei", având ca scop să ajute Germania nazistă să cucerească Moscova, şi cu ajutorul unui grup revoluţionar să stabilească un guvern neo-slavofil, antisemit şi cripto-monarhist. Florenski a fost descris ca ideologul acestei grupări, aflat în legătură directă cu un emisar al celui de-al Treilea Reich, un iezuit german care se pretindea a fi inginer şi care promisese să negocieze reunirea Bisericii Ortodoxe Ruse cu Roma. Acuzaţiile continuă în aceeaşi manieră cu detalii despre propaganda acestei grupări printre preoţi şi călugări şi aşa mai departe. În mod firesc, pus în faţa unor asemenea enormităţi, Florenski a negat vehement. Şi-a asumat însă toate acele acuzaţii absurde, fără nicio legătură cu realitatea, în timpul unei confruntări cu cei care îşi mărturisiseră deja vina, întrucât Gidiulianov îi spune să accepte, altminteri încăpăţânarea lui îi împiedică pe alţii să se elibereze. Smerenia părintelui Pavel şi-a spus în această situaţie cuvântul. Între umilirea lui şi eliberarea altora din iadul temniţei, a preferat fără să ezite prima variantă. În felul acesta, genialul preot şi om de ştiinţă păşeşte pe calea fără întoarcere a gulagului. Cuvintele pe care Dante le aşeza pe frontispiciul iadului şi-au căpătat întreaga greutate în clipa în care a înţeles că cei care îl incriminau erau conştienţi de nevinovăţia lui, dar „funcţia organelor Securităţii Sovietice era aceea de a prevedea ameninţările posibile şi de a acţiona profilactic" ^(p. 158).

Biografia lui Pavel Florenski este literatură obligatorie din cel puţin două puncte de vedere. Pe de o parte, viaţa sa este parte importantă a istoriei seculare a veacului al XX-lea şi a nebuniei generalizate care a măcinat destine, iar pe de altă parte a istoriei bisericeşti. Însă, dincolo de orice, Florenski, prin felul în care a trăit şi şi-a încheiat viaţa, poate constitui chiar un model duhovnicesc pentru intelectualii aflaţi în căutarea Adevărului.

Paul Siladi

1 Norbert Franz (ed.), Pavel Florenskij - Tradition und Moderne. Beiträge zum internationalen Symposium an der Universität Potsdam, 5. bis 9. April 2000, Lang, Frankfurt am Main [u.a.], 2001.

2 Frank Haney, Zwischen exakter Wissenschaft und Orthodoxie. Zur Rationalitätsauffassung Priester Pavel Florenskijs, Lang, Frankfurt am Main [u.a.], 2001; Johannes Schelhas, Schöpfung und Neuschöpfung im theologischen Werk Pavel A. Florenskijs (1882-1937), LIT Verlag, Münster, 2003.

3 Ľubomír Žák, Verità come ethos (= Collana di teologia 36), Città Nuova, Roma, 1998; Natalino Valentini, Pavel A. Florenskij (= Novecento teologico), Morcelliana, Brescia, 2004; Graziano Lingua, Oltre l`illusione dell`Occidente, Zamorani, Torino, 1999; Brunella Antomarini, La tecnica e il corpo, riflessioni su uno scritto di Pavel Florenskij (= Didattica del progetto / Facoltà di architettura di Alghero 2), F. Angeli, Milano, 2007; Silvano Tagliagambe, Come leggere Florenskij, Bompiani, 2006.

4 Pavel Florenski, Iconostasul, traducere de Boris Buzilă, Anastasia, Bucureşti, 1994.

5 Pavel Florenski, Perspectiva inversă şi alte scrieri, traducere de Tatiana Nicolescu, Alexandra Nicolescu şi Ana-Maria Brezuleanu, Humanitas, Bucureşti, 1997.

6 Pavel Florenski, Dogmatică şi dogmatism, traducere de Elena Dulgheru, Anastasia, Bucureşti, 1998.

7 Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în 12 scrisori, traducere de Emil Iordache, Iulian Friptu şi Dimitrie Popescu, Polirom, Iaşi, 1999.

PAUL SILADI