Un dialog despre Ortodoxie în Europa
cu prof. Hacik Rafi Gazer

realizat şi tradus din limba germană de Paul Siladi

Prof. dr. Hacik Rafi Gazer, este titularul Catedrei de Istoria şi Teologia Răsăritului Creştin, din cadrul Departamentului de Teologie al Universităţii Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg. Născut într-o familie armeană din Istanbul, a studiat teologie evanghelică şi ortodoxă la Bethel, München şi Tübingen, unde a obţinut şi doctoratul în Teologie evanghelică. Înainte de a se stabili la Erlangen a predat la Universitatea din Halle şi Dresden. A făcut stagii de cercetare în Beirut, Erevan, Istanbul, Paris, Viena, Schuschi (Karabach), Tbilisi.

Paul Siladi - Domnule profesor Gazer, sunteţi titularul catedrei de Istoria şi Teologia Răsăritului creştin la Departamentul de Teologie Evanghelică din cadrul Universităţii Friedrich-Alexander, Erlangen-Nürnberg. De ce se studiază o asemenea temă, ce caută teologia ortodoxă la o facultate de teologie evanghelică şi ce generează interesul într-o astfel de direcţie?

Prof. Gazer - Bisericile Ortodoxe constituie în prezent a treia Biserică din Germania, după catolici şi protestanţi, care sunt majoritari. Viitorii pastori şi pastoriţe trebuie să înţeleagă istoria şi teologia Bisericii Ortodoxe deoarece aceşti oameni, mai târziu, în viaţa lor profesională, vor veni în contact cu membrii comunităţilor ortodoxe şi este bine dacă în timpul studiilor fac cunoştinţă cu aceste Biserici. Mai mult, Catedra de Istoria şi Teologia Bisericii Ortodoxe oferă posibilitatea viitorilor profesori şi profesoare de religie, cât şi viitorilor pastori şi pastoriţe, de a explora o altă tradiţie, de unde să primească impulsuri şi să nască întrebări privind propria lor tradiţie, să cunoască alte moduri de gândire şi în felul acesta să îşi lărgească orizontul. Aşadar, există două motive principale: pe de o parte, teologii evanghelici trebuie să cunoască Ortodoxia pentru că au de-a face în viaţa de zi cu zi cu membrii acestei Biserici, iar pe de altă parte, pentru că prin intermediul teologiei ortodoxe primesc noi impulsuri privind propria lor teologie şi în acelaşi timp îşi lărgesc orizontul de gândire.

În Erlangen avem începând din anul 1966 o Catedră de Istoria şi Teologia Răsăritului Creştin. Înainte de aceasta, în anii `50, profesorul Edward Steinwand (german de origine baltică) a făcut eforturi pentru realizarea unei astfel de catedre, care a luat fiinţă în 1966, titulară fiind profesoara Fairy von Lilienfeld. Ea însăşi originară din Riga, a trăit după al doilea Război Mondial pe teritoriul fostei RDG. Având o formaţie dublă de slavist şi teolog, a fost chemată să ocupe această nou înfiinţată catedră de teologie ortodoxă, unde a activat până în anul 1984. Profesoarei Fairy von Lilienfeld i-a urmat profesorul Karl Christian Felmy, care a fost titular al catedrei până în anul 2002. Eu sunt în Erlangen din anul 2006.

Ambii mei predecesori s-au preocupat mai cu seamă de istoria, teologia şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Există şi o cauză importantă care a determinat această preocupare, anume faptul că din anii `30 aici la Erlangen se găseşte o mare bibliotecă de literatură teologică ce a aparţinut Bisericii Ruse. Această bibliotecă a fost confiscată de bolşevici în 1917-1918, iar în 1930 a fost vândută în Vest. O parte a fost cumpărată aici în Erlangen. Mai concret, Martin Luther Bund¹ intenţiona fondarea unui seminar preoţesc pentru ruşii din exil şi în acest sens au fost achiziţionate aproximativ 6000 de volume. Din pricina celui de-al doilea Război Mondial proiectul nu a putut fi însă realizat. În anul 1954 a fost cumpărată această bibliotecă de către Deutsche Forschung Gemeinschaft (una dintre cele mai mari instituţii de stat germane care finanţează cercetarea) şi apoi donată Facultăţiii de Teologie din Erlangen, pentru a se înfiinţa o catedră pentru studiul Ortodoxiei. În felul acesta Catedra noastră este în legătură cu istoria acestei biblioteci. (Trebuie să menţionăm că această catedră a fost fondată în paralel cu Catedra de Publicistică creştină, căreia i s-au pus bazele în 1967.) Doamna Fairy von Lilienfeld a căutat să mărească această bibliotecă prin achiziţii noi, şi de asemenea a cumpărat numeroase reviste ruseşti pe microfilme. Fairy von Lilienfeld a participat activ la dialogul dintre Biserica Evanghelică Germană (EKD) şi Biserica Ortodoxă Rusă. În acest context a obţinut pentru biblioteca din Erlangen arhivele acestui dialog. Avem aşadar o foarte bogată documentaţie, pe care încercăm să o fructificăm cât se poate de bine.

Odată cu venirea mea la Erlangen, perspectiva s-a schimbat, în sensul că nu mai suntem orientaţi doar spre Biserica Rusă, ci şi spre zona balcanică şi întregul Ortient. În anii următori vom avea în vedere întreaga Ortodoxie, cât şi Bisericile Orientale. Avem şi unele proiecte, precum digitalizarea şi catalogarea Bibliotecii Sinodale. Aceasta nu este accesibilă pe Internet şi vrem să realizăm un proiect de cercetare împreună cu Bayerische Staatsbibliothek München, prin care să facem accesibile pe Internet cele 6000 de volume ale Bibliotecii Sinodale, dar nu numai, ci şi restul lucrărilor de teologie publicate în Rusia până în anii `70-`80, care se află în patrimoniul bibliotecii catedrei noastre. Oferim studenţilor un program de master care are ca temă Orientul apropiat. În cadrul acestuia este prevăzut ca participanţii să dobândească o serie de competenţe privind situaţia religioasă din această zonă, pentru a putea chiar să activeze acolo. În ultimul rând vreau să menţionez că în luna iulie a acestui an am pus împreună cu Universitatea Bamberg bazele unui Centru pentru Bisericile Răsăritene. În cadrul acestuia sunt implicaţi nu doar teologi, ci şi jurişti, orientalişti, filologi, istorici de artă, slavişti de la ambele universităţi. Vom derula proiecte în comun în cadrul celor două universităţi prin intermediul acestui centru, şi avem în vedere şi coordonarea de proiecte de doctorat şi de habilitare.

P. S. - În continuare vă propun să discutăm despre istoria şi dezvoltarea Ortodoxiei în Germania. Ca observator al vieţii bisericeşti din Germania cum vedeţi dialogul inter-ortodox în această ţară şi situaţia Bisericii în Germania şi în general în Europa de Vest?

Prof. Gazer - Zona Germaniei nu este una tipic ortodoxă, aşa cum este cazul unor ţări din Răsărit. Aici se găsesc preponderent protestanţi şi romano-catolici. De-a lungul istoriei ortodoxia a fost adusă aici de negustori din ţările cu o astfel de tradiţie. Aceştia, împreună pe alocuri cu studenţi, au alcătuit nucleul primelor parohii. În Leipzig se găseşte una dintre cele mai vechi parohii, pentru că oraşul era unul comercial, în care se organizau târguri la care participau negustori din ţările ortodoxe. Alături de Leipzig, oraş comercial în care veneau negustori şi studenţi, parohii ortodoxe au apărut şi în anumite staţiuni, cum ar fi Dresden, Wiesbaden sau alte localităţi din zona Baden, în care veneau la tratament cu precădere creştini ortodocşi din Rusia. În mod clasic înfiinţarea unor parohii ortodoxe mai mari a început din anii `60 ai secolului trecut, odată cu venirea unui număr însemnat de muncitori din ţările ortodoxe în Republica Federală Germania. Aceştia au fost în principal greci şi sârbi, care constituie principalele comunităţi ortodoxe din Germania. Următoarea etapă importantă a constituit-o schimbarea de la sfârşitul anilor `80 şi începutul anilor `90 când, odată cu unificarea Germaniei şi căderea Uniunii Sovietice, configuraţia comunităţilor ortodoxe din Germania se schimbă datorită posibilităţilor de călătorie ivite. În Germania s-au înfiinţat comunităţi noi ruseşti, ucrainiene, baltice, dar şi româneşti sau bulgăreşti. Dacă până în 1990 aveam în principal parohii greceşti şi sârbeşti, acum avem şi parohii româneşti, ruseşti, dar şi ucrainiene, bulgăreşti şi chiar georgiene, mai cu seamă în marile oraşe.

Alături de cei pomeniţi este în creştere numărul creştinilor vechi-orientali, care vin în Germania datorită războaielor din Orientul Apropiat. Acesta a fost cazul creştinilor de pe teritoriul actualului Liban, care au emigrat în anii `80. În ultimii anii vin foarte mulţi creştini de pe teritoriul Irakului. În felul acesta, alături de ortodocşii „clasici", în ultima perioadă s-au stabilit în Germania şi comunităţi de vechi-orientali. Avem astfel armeni, sirieni, copţi, etiopieni şi chiar câţiva membri ai Bisericii din Eritreea. Toate aceste comunităţi care trăiesc pe teritoriul Germaniei oferă un tablou variat a ceea ce este ortodoxia.

Bisericile ortodoxe s-au organizat în ultimul timp în „Conferinţa Bisericilor Ortodoxe din Germania", o uniune formată din opt Biserici ortodoxe cu episcopi în Germania. Această structură s-a modificat la începutul acestui an, când a luat fiinţă „Conferinţa episcopilor ortodocşi din Germania". Această „Conferinţă" este o noutate, şi probabil că este un pas spre noua organizare a Bisericilor ortodoxe, în conformitate cu deciziile recente de la conferinţa panortodoxă de la Chambesy, care propun organizarea a opt conferinţe episcopale în diferite zone ale lumii. Dezvoltarea aceasta o vom putea urmări în următorii ani şi vom vedea cum anume vor funcţiona aceste Conferinţe, atât intern cât şi extern. Ceea ce se urmăreşte însă cu această formă de organizare este reprezentarea unitară a Bisericii Ortodoxe în exterior, în ţările în care ortodocşii au emigrat, iar apoi s-au stabilit. Pe plan intern fiecare din aceste Biserici rămân organizate conform propriilor structuri diecezane. Aşadar, funcţia principală a acestei Conferinţe episcopale este aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă în afară. Cred că aceasta este o nouă provocare pentru Ortodoxia din Germania şi din Europa, sau chiar, am putea spune, din întreaga lume.

După cum ştiţi din istoria Bisericii, în mod obişnuit comunităţile care se găseau în afara teritoriului ţării de origine intrau sub jurisdicţia Patriarhiei de la Constantinopol. Acest lucru a funcţionat mai multe sute de ani, însă în timp au apărut schimbări şi noi forme de organizare. Cred că ne găsim într-o asemenea perioadă de reorganizare şi sper că aceasta se va petrece fără probleme, atât pentru episcopii în funcţie, cât şi pentru credincioşi. Şi, de asemenea, se poate spera că se vor obţine roade şi la nivelul relaţiei Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici.

P. S. - Un concept cheie privind Ortodoxia în Europa de Vest este diaspora. Cum înţelegeţi această noţiune?

Prof. Gazer - Cuvântul acesta, diaspora, s-a născut în perioada comunităţilor primare, atunci când creştinii îşi trăiau şi manifestau credinţa şi spiritualitatea într-un mediu necreştin, şi în acest sens s-a vorbit despre o diaspora. Cuvântul însă nu este specific creştinilor, ci se aplică şi iudeilor. Şi în acest din urmă caz se poate pune întrebarea privind situaţia lor de după robia babilonică. Care este însă situaţia creştinilor? Creştinismul s-a dezvoltat mai cu seamă în Imperiul Roman unde a devenit religie de stat în secolul al IV-lea. Creştinii nu mai erau o minoritate, ci numărul lor creştea constant. Chiar dacă ulterior Imperiul s-a scindat între Răsărit şi Apus, situaţia creştinilor a rămas în linii mari aceeaşi. Imperiul de Răsărit durează până pe la mijlocul secolului al XV-lea, iar întrebarea care se pune este cum s-au dezvoltat comunităţile primare până la împăratul Constantin cel Mare, şi care a fost situaţia după acest moment şi până la căderea Bizanţului în anul 1453. Când se poate vorbi despre o diaspora şi când nu se poate vorbi? A existat o diaspora creştină în perioada primară sau nu? Putem vorbi despre o diaspora de după anul 1453 sau după căderea Constantinopolului? Lucrurile acestea trebuie cercetate cu mare atenţie. Facem apoi un salt mai departe, până în secolul XIX, secolul în care marile imperii precum Imperiul ţarist, Imperiul Otoman sau cel Austro-Ungar supuneau simultan popoare şi confesiuni diverse. În aceste mari imperii au loc în secolul XIX, din motive politice, economice şi nu numai, migraţii ale unor creştini ortodocşi, atât în interior cât mai ales înspre ţintele clasice ale migraţiei: America de Nord şi de Sud, Australia etc. Cum pot fi catalogaţi aceşti creştini ortodocşi? Pot fi ei descrişi drept comunităţi din diaspora, iar dacă da, cât timp se poate vorbi despre o diaspora? Acestea sunt întrebări asupra cărora trebuie reflectat cu mare atenţie. Trebuie aceste comunităţi pe care le-am enumerat să fie coordonate de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol sau fiecare comunitate să se supună Bisericilor-mamă din care provin? Cu alte cuvinte, cum se modifică această temă a diasporei şi care este legătura cu patria? Timp de câte generaţii putem vorbi într-o ţară străină de o diaspora? Să luăm exemplul Americii. Sunt creştinii de acolo după patru sau cinci generaţii încă în diaspora sau nu? Aceste întrebări sunt, după părerea mea, insuficient clarificate la nivelul întregii Ortodoxii. Sper ca acest termen, şi implicit statutul acestor oameni, va fi clarificat la următoarea Conferinţă panortodoxă. Este o provocare, trebuie analizate lucrurile atât teologic cât şi sociologic, însă într-o atmosferă de frăţietate înlăuntrul Ortodoxiei, pentru a se putea identifica limpede limitele jurisdicţionale ale Bisericilor ortodoxe. De asemenea, relaţiile Bisericilor ortodoxe cu celelalte confesiuni creştine depind de statutul pe care îl au comunităţile ortodoxe de pe teritoriul acestor „ţări noi", dacă le putem numi aşa.

P.S. - Apropo de provocări, vi se pare realist să vorbim despre Biserici ortodoxe naţionale pe teritoriul ţărilor vest-europene?

Prof. Gazer - Cred că situaţia în Europa diferă puţin de cea din America de Nord sau de Sud ori Australia. Aceste continente sunt ţinte clasice ale emigraţiei, unde nu se poate vorbi despre o naţiune dominantă. Acolo fiecare familie are în spate un trecut migraţional. Nu este însă şi cazul Europei, unde în continuare, cel puţin în vest, germanii, francezii, englezii, italienii etc. se consideră naţiuni care au marcat cultura europeană. Aceste naţiuni nu ne oferă posibilitatea ca, cel puţin în câţiva ani, să putem vorbi despre o ortodoxie europeană, în sensul unei Biserici Ortodoxe Germane sau Italiene etc. Acest lucru nu este posibil după părerea mea, nu doar din cauze lingvistice, ci din cauză că istoria şi dezvoltarea acestor ţări nu lasă să se întrevadă posibilitatea unei mari orientări confesionale către Ortodoxie în următorii ani. Emigranţii ortodocşi sunt atât de feluriţi şi, chiar după mai multe generaţii, trăiesc în relaţia strânsă cu naţiunea din care provin, încât nu se poate vorbi despre asimilare. Cred că o astfel de întrebare ar trebui pusă din nou peste cincizeci de ani. Nu trebuie totuşi să pierdem din vedere faptul că, luaţi împreună, credincioşii ortodocşi constituie în Germania a treia mare confesiune creştină, după catolici şi protestanţi. Însă credincioşii ortodocşi au în spatele lor o foarte lungă istorie, sunt înrădăcinaţi într-o lungă tradiţie care nu poate fi cu una cu două eludată, la care nu se poate renunţa prea uşor.

1 Martin Luther Bund este o organizaţie a Bisericii Evanghelice din Germania responsabilă cu susţinerea şi ajutorul Bisericilor din diaspora. Pentru detalii vezi: http://martin-luther-bund.de/.

FELICIA DUMAS