TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

IOAN PINTEA, Casa teslarului, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2009, 112 p.


 

În sfera literaturii, poezia creştină este de multe ori neglijată. Acest lucru se datorează, de fapt, unor criterii greşite. Pe de o parte cititorii sau criticii literari pot crede că, în general, scriitorii de poezie creştină sunt atât de mult ancoraţi în această realitate a creştinismului încât uită complet de partea poetică a textelor lor. Pe de altă parte, scriitorul de poezie creştină uneori face greşeala de a se implica atât de mult în fenomenul poetic încât uită complet de dimensiunea religioasă a textului său. Deşi exemple de asemenea scriitori sunt mai multe, trebuie să recunoaştem că premisele acestei teorii sunt complet nefondate. De altfel, inclusiv Psalmii biblici dovedesc destul de clar posibilitatea unei perfecte simbioze între poezie şi doctrina creştină.

La editura „Cartea Românească" a apărut recent un volum de poeme intitulat Casa teslarului. Textele, semnate de Ioan Pintea, se încadrează, fără îndoială, în registrul poemelor creştine care nu forţează notele poeziei sau ale creştinismului, ci plasează aceste două entităţi într-o structură omogenă, armonioasă.

Mai exact, avem de-a face cu o formă de transdisciplinaritate. Pe de o parte Ioan Pintea se foloseşte de instrumentele poeziei pentru a aduce aproape de cititor acelaşi univers creştin dintr-o perspectivă nouă, originală. Pe de altă parte, unele texte care se referă explicit la poezie, filozofie sau literatură în general sunt marcate aici şi de un context religios care aduce un surplus semantic considerabil şi o viziune cu mult mai complexă asupra acestor concepte.

O parte din poemele acestui volum sunt, de fapt, texte auto-referenţiale, adevărate arte poetice în care autorul ne lasă să aruncăm o privire asupra unor concepte precum poezia, arta de a scrie sau inspiraţia ce apare descrisă ca un duh care „[...] bate acolo unde vrea/ şi când vrea" (vezi poemul toţi mi-au spus: „au fost zile fierbinţi, s-a căzut la datorie, au ieşit cu piepturile goale, au strigat victorie, au strigat fără violenţă, au murit pentru noi"). Cu siguranţă multe dintre poemele de tip artă poetică (inspiraţia, Quintelnic, muza apollinaire ş.a.) vin să susţină o viziune extrem de complexă a poetului Ioan Pintea asupra fenomenului literar, o viziune pe care acesta reuşeşte să o surprindă şi să o dezvolte cu o naturaleţe neobişnuită a limbajului poetic.

De fapt, unul dintre detaliile cele mai stridente ale poeziei lui Ioan Pintea este tocmai această naturaleţe a exprimării (o naturaleţe care nu trebuie confundată cu simplitatea!) care îi permite să acopere un spaţiu vast de idei fără a-l sufoca prin incomprehensibilitate. Un alt detaliu interesant al poeziei lui Ioan Pintea este marcat de imaginile pe care acesta le construieşte. „departe de blocul meu de beton undeva la orizont/ Dumnezeu cântăreşte sufletul lui nietzsche", „o pasăre grea cât o bilă de plumb/ precum o păpădie/ se ridică la cer", „un porumbel alb se apropie din minut în minut/ de gura lui/ şi o atinge cu aripa dreaptă" sunt doar câteva exemple care vin să susţină caracterul vizual al textelor. Mai mult decât atât, ca o marcă specifică lui Ioan Pintea, vom întâlni în multe poeme o serie de imagini fosforescente (vezi poemele descrierea chipului după a doua natură, ce vedeţi şi nu vă înspăimântaţi?, cântecul lui simion cirineul, Quintelnic ş.a.).

Ioan Pintea foloseşte aşadar o serie de imagini extrem de interesante pentru a-şi construi ideile la nivelul poeziei, însă nu se opreşte la acest nivel exclusiv vizual, ci face un pas major către trăirea pe care o presupune fenomenul poetic. Mai exact, dacă privim, spre exemplu, poemul călugăriţe pe schiuri sau seducţia gravitaţiei, observăm încă din titlu o imagine inedită, un contrast puternic (călugăriţe îmbrăcate în negru într-un spaţiu alb al zăpezii) ş.a.m.d., cu toate că această imagine este ea însăşi suficientă pentru a susţine un întreg poem, Ioan Pintea va pune accent, de fapt, nu pe imagine, ci pe sentimentul pe care îl creează această imagine. Aveam de-a face cu o interiorizare a discursului, cu o depăşire clară a imaginii propriu-zise, cu o meditaţie, cu elementele care de obicei caracterizează marea poezie. Mai mult ca sigur, cititorul nu va fi dezamăgit dacă va arunca o privire în Casa teslarului.

Robert Cincu

 


 

ROBERT CINCU