Textul de faţă supune analizei icoanele pe tema Judecăţii de Apoi identificate în spaţiul cultural românesc, în comparaţie cu iconografia pe aceeaşi temă care împodobeşte pereţii bisericilor. Judecata de Apoi a fost o temă mai rar reprezentată în icoanele pe sticlă sau pe lemn, iar atunci când apare, compoziţia sa este mult simplificată în raport cu reprezentările murale, extrem de complexe, pe aceeaşi temă. Acest fapt este determinat, pe de o parte, de spaţiul redus pe care iconarul îl are la dispoziţie, comparativ cu pictorul de biserici, dar mai ales de un aspect socio-afectiv. Icoanele fiind destinate, de cele mai multe ori, caselor particulare, ele trebuia să îndeplinească rol apotropaic. O icoană pe care este pictat un sfânt ocrotitor răspunde unei necesităţi de securitate, pe când o compoziţie iconografică ce are conţinut eschatologic trezeşte mai degrabă spaimă şi disconfort, fiind mai puţin preferată în spaţiul privat. În acest sens, iconarii au redus scenele tensionate şi dramatice construite în jurul balanţei sufletului sau a râului de foc din compoziţiile murale, păstrându-le doar stilizat.

Cel care se distinge în reprezentările pe tema Judecăţii de Apoi în icoana pe sticlă este Matei Ţimforea, care depăşeşte limita şabloanelor, realizând compoziţii iconografice care sunt mărturia unui talent de excepţie.

COSMINA-MARIA BERINDEI