În continuare, studiul trece în revistă prieteniile livreşti ale lui Andrei  Tarkovski. Prietenii livreşti sunt aceia pe care nu ai reuşit să-i întâlneşti faţă către faţă, fie pentru că au trăit în alte timpuri, fie pentru că s-au aflat pe alte meleaguri, unde din varii motive n-ai putut ajunge. Şi am putea să-i includem şi pe aceia pe care au fost întâlniţi cu totul ocazional, extrem de puţin. Dar ei sunt la fel de importanţi pentru viaţa ta, sunt la fel de preţioşi sufletului tău, pentru că reprezintă întâlniri esenţiale, decisive pentru bunul curs al vieţii tale, oameni cu care te simţi într-un duh şi cu care nădăjduieşti să te întâlneşti mai îndeaproape în lumea paradiziacă şi să recuperezi în veşnicie ceea ce n-a fost posibil să împlineşti în această lume.

            Este cert că din marea literatură rusă, în proză, scriitorii de care Tarkovski se simte mai ataşat sunt Feodor Dostoievski şi Lev Tolstoi. În unele mărturii, regizorul pare să-l prefere pe Tolstoi, dar în preocupări şi în structura sa sufletească ultimă este în mod sigur mai apropiat de Dostoievski, cu care, de altfel, a fost adesea comparat. Foarte apropiaţi prin felul de a privi arta şi rolul creatorului artistic, responsabilitatea acestuia în faţa lui Dumnezeu care l-a înzestrat şi a oamenilor pe care este chemat să-i slujească în căutarea şi aflarea adevărului de viaţă, îi sunt şi alţi mari scriitori ruşi din veacurile al XIX-lea şi al XX-lea: Alexandr Puşkin, Nikolai Gogol, Anton Cehov‚ Ivan Bunin, Mihail Bulgakov, Boris Pasternak, Varlam Şalamov, Osip Mandelştam, Arseni Tarkovski... Viaţa şi operele unora dintre ei îl inspirau şi le-a avut pentru perioade lungi de timp printre proiectele sale, fără ca, insă, să le vadă împlinite, în principal datorită condiţiilor politice cu totul nefavorabile lui din Uniunea Sovietică.

COSTION NICOLESCU