|
A XI-a Sesiune plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Paphos, 16-23 octombrie 2009
A XI-a Sesiune plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică
Paphos, 16-23 octombrie 2009
Cea de XI?a Sesiune plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano?Catolică a fost găzduită de Biserica Ortodoxă autocefală a Ciprului, bucurându?se de ospitalitatea generoasă a Mitropoliei de Paphos, scaun apostolic păstorit actualmente de mitropolitul Gheorghios. La sesiune, care şi?a desfăşurat lucrările în hotelul „St. George" de lângă Paphos, au luat parte un număr de 24 de delegaţi ortodocşi şi 20 romano?catolici, sub conducerea celor doi copreşedinţi: mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului (Patriarhia Ecumenică) şi cardinalul Walter Kasper (preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine), asistaţi de cei doi secretari ai Comisiei: mitropolitul Gennadios de Sassima (Patriarhia Ecumenică) şi monseniorul Eleuterio Fortino (subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine). Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Preasfinţitul Părinte episcop dr. Ciprian Câmpineanul, vicar patriarhal, şi arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr[1].
Sâmbătă dimineaţa, 17 octombrie, Comisia a fost întâmpinată de mitropolitul Gheorghios de Paphos, dar rugăciunea de deschidere planificată a se ţine în biserica din imediata vecinătate a hotelului n?a putut avea loc aici, întrucât între hotel şi biserică s?a interpus un grup de câteva zeci de protestatari purtând pancarte cu lozinci antiecumenice („Trei căderi înfricoşătoare în istorie: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei", citat din Iustin Popovici; „Iubire fără Hristos nu e iubire [agape], ci amăgire [apate]", „Să nu ne vindem Ortodoxia, fiindcă atunci ne vom pierde libertatea"). Ulterior, poliţia cipriotă a arestat chiar 4 protestatari laici şi 2 monahi de la mănăstirea Stavrovuni. Incidentul depăşit rapid era însă doar un aspect al unei situaţii tensionate care s?a aflat în fundalul dialogului din Cipru, reflexie a acutizării vechii dispute din Grecia pe tema participării Bisericilor Ortodoxe la mişcarea ecumenică. Înţelegerea episodului obligă la următorul excurs:
Disputa din fundal - antiecumenism şi proecumenism
în Biserica Greciei
Atacurile unor cercuri „zelotiste" din Grecia împotriva Bisericii oficiale pe tema participării ei la dialogurile ecumenice au cunoscut un punct culminant în luna mai a anului curent, când a fost dată publicităţii o aşa?numită „Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului" adoptată de o „sinaxă a clericilor şi monahilor din Grecia" din luna aprilie[2]. Compus dintr?un prolog şi nouă articole, textul autointitulatei „mărturisirii" pleacă de la afirmarea ortodoxiei şi a Bisericii Ortodoxe drept singură cale adevărată de mântuire între toate religiile lumii („făcături omeneşti" şi „lucruri ale diavolului"). Timp de nouăsprezece veacuri Biserica a rămas statornică în această mărturisire, apărând?o atât de duşmanii din afară: persecuţiile iudeilor şi păgânilor, cât şi de cei dinăuntru: diversele erezii învinse de Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice. De aceea, primul punct al „mărturisirii" este acela al păzirii neclintite şi nefalsificate a acestora: primirea a toate câte au primit ei şi condamnarea tuturor celor condamnate de ei (1). Punctul următor e condamnarea „papismului" proclamat „matrice/pântec al tuturor ereziilor şi rătăcirilor". Prin inovaţiile sale, prin uniatism şi ecumenism, papismul actual s?a abătut şi mai mult de la învăţătura Bisericii decât cel medieval, el nemaifiind continuarea vechii Biserici apusene, şi ca atare lipsit de har şi de Duhul Sfânt (2). La aceste erezii, protestantismul, „copil al papismului", a adăugat altele încă mai multe, nemaiputându?se vorbi nici în cazul lui de o Biserică în sens propriu (3). De aceea, unicul mod de restabilire a comuniunii cu ereticii lipsiţi de un botez adevărat este pocăinţa, dezavuarea rătăcirilor şi botezul canonic ortodox. Este denunţată ca netemeinică încercarea ecumeniştilor de a impune unitatea fundamentală a creştinilor pe baza Botezului (citaţi sunt documentul de la Porto Alegre 2006 şi mitropolitul Zizioulas) (4). Respinsă este şi rugăciunea în comun cu ereticii, interzisă formal de sfintele canoane citate (5). Până la începutul secolului XX, Biserica Ortodoxă a respins constant toate ereziile pe baza poziţiei clare a Sinodiconului Ortodoxiei. Această poziţie a fost însă abandonată odată cu Enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1920, care a deschis calea adoptării ereziei ecumenismului. Invenţie protestantă susţinută acum şi de romano?catolici, care atacă dogma unităţii Bisericii şi falsifică ecleziologia ortodoxă, ecumenismul este un relativism şi sincretism ecleziologic, care face imposibilă linia de demarcaţie între erezie şi Biserică, între rătăcire şi adevăr, şi ca atare e o trădare/vindere a conştiinţei de sine a ecleziologiei ortodoxe (6). Sincretismul intercreştin a fost dezvoltat apoi într?unul interreligios, ecumenismul devenind „cea mai mare erezie a tuturor timpurilor" pentru că acum atacă nu numai unicitatea Bisericii, ci şi unicitatea revelaţiei şi mântuirii în Hristos (7). „Panerezia" ecumenismului (formula arhimandritului Iustin Popovici) a fost primită şi practicată de mulţi ortodocşi: patriarhi, episcopi, clerici, monahi şi laici, care astfel „s?au pus automat pe ei înşişi în afara Bisericii". Este o poziţie impusă de hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi de exemplul sfinţilor, fiecare credincios fiind îndemnat să?şi ia în serios responsabilităţile (8). Ierarhilor şi teologilor ecumenişti le revin „responsabilităţi colective" pentru „activităţile lor condamnabile", pentru că pun la îndoială tradiţia patristică, seamănă îndoială în mulţi credincioşi şi îi atrag în rătăcire şi dezastru spiritual. Concluzia este că toţi ecumeniştii ortodocşi, indiferent de locul lor şi Biserică, „sunt în opoziţie cu predania sfinţilor", şi de aceea „poziţia lor trebuie condamnată şi respinsă de toţi ierarhii şi poporul ortodox".
Semnată de câteva sute (acum câteva mii) de monahi şi clerici greci - între care arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri, dar şi preoţii profesori pensionari Gh. Metallinos şi Theodoros Zissis, vechi antiecumenişti -, „mărturisirea" a provocat un scandal de proporţii atunci când în fruntea semnatarilor au apărut şi patru mitropoliţi greci (Serafim al Kitherei, Kosma al Etoliei, Serafim al Pireului şi Ieronim al Gorthyniei - ulterior aceştia şi-au retras semnăturile).
Alertat de aceste evoluţii, patriarhul ecumenic Bartolomeu a adresat arhiepiscopului Ieronim al Atenei o scrisoare[3] în care?şi exprimă neliniştea şi cere luarea de măsuri. În scrisoare se arată că, deşi cunoştea polemicile fanatice şi necucernice ale unor cercuri zelotiste din Grecia împotriva relaţiilor şi dialogurilor ecumenice, Patriarhia Ecumenică nu le?a împiedicat până acum. Dar recenta declaraţie antiecumenistă creează îngrijorare din trei motive: a) se pretinde „mărturisire de credinţă", deşi n?are o confirmare sinodală în acest sens; b) proclamă pe toţi cei angajaţi în dialoguri ecumenice drept situaţi în afara Bisericii, deşi nu rup comuniunea cu ei; şi c) e semnată şi de câţiva mitropoliţi, care la rândul lor continuă să?i pomenească pe colegii lor ecumenişti. Prin aceasta, ca şi prin tolerarea şi încurajarea şi de către alţi episcopi a unor activităţi similare, Biserica Greciei creează o problemă nu doar internă, ci la nivelul comuniunii interortodoxe. De aceea e rugată să ia cât mai repede posibil o poziţie oficială atât faţă de aşa?zisa „mărturisire", cât şi faţă de clericii semnatari, luând în considerare „sămânţa de schismă" şi pericolul pentru unitatea Bisericii ascunse aici.
Pe acest fond deja tensionat a venit pe 10 septembrie scrisoarea deschisă a profesorului de dogmatică din Tesalonic Dimitrios Tselenghidis adresată Comunităţii Sfântului Munte, ca şi tuturor întâi?stătătorilor Bisericilor Ortodoxe[4], în care?şi exprimă neliniştile cu privire la tema reuniunii Comisiei de dialog din Cipru - primatul episcopului Romei în mileniul I - şi o evaluare teologică personală cu privire la metodologia şi conţinutul dialogului teologic ortodox-romano?catolic. În opinia dogmatistului din Tesalonic, discutarea chestiunii primatului papal în acest stadiu al dialogului e „inoportună şi prematură"; înainte de ecleziologie s?ar fi impus discutarea diferenţelor dogmatice: Filioque, infailibilitatea şi harul creat, care videază de conţinut ecleziologia şi sacramentologia romano?catolică, şi prin care Biserica a încetat a mai fi o „comunitate de îndumnezeire". Aceste diferenţe dogmatice îi plasează în afara Bisericii pe romano?catolici şi pe papă, şi atunci cum poate fi discutată poziţia în Biserică a unei persoane aflate în esenţă în afara Bisericii? Mai ales că, prin dogmatizarea infailibilităţii sale şi a primatului său de putere de Conciliul Vatican I, papa a luat în Biserică locul Duhului Sfânt şi a fost invalidat şi sistemul sinodal de conducere a Bisericii. Athoniţii şi Sinoadele Bisericilor locale sunt invitaţi să dezbată tema anticipat („profilactic") pentru a se evita „eventualele rateuri teologice şi ecleziologice" ale Comisiei mixte în Cipru.
Salutată de „zelotişti" ca un gest profetic, scrisoarea profesorului Tselenghidis a provocat răspunsul copreşedintelui ortodox al Comisiei de dialog, mitropolitul Ioannis Zizioulas, într?o scrisoare din 20 septembrie adresată tuturor mitropoliţilor[5], în care reputatul teolog îşi propune să aducă trei serii de clarificări decisive la minciunile şi calomniile propagate de antiecumenişti: 1. Dialogul teologic cu romano?catolicii se desfăşoară pe baza unor decizii panortodoxe (ultima dată în 1986) luate în unanimitate şi a acordurilor unanime ale tuturor Bisericilor autocefale prin memorandumuri în care toate susţin continuarea dialogului în ciuda dificultăţilor. Cei ce se opun acestuia resping decizii sinodale panortodoxe şi contestă astfel ortodoxia tuturor Sinoadelor Bisericilor autocefale, revendicând?o orgolios pentru ei înşişi. 2. Tema primatului a fost şi ea hotărâtă panortodox prin memorandumurile amintite, ca şi centrarea dialogului în această fază pe ecleziologie (lăsând discutarea celorlalte diferenţe dogmatice pentru o etapă ulterioară); inacceptabilă e nu critica unui profesor de teologie, ci faptul că acesta strigă că e periclitată ortodoxia atunci când toţi întâi?stătătorii nu împărtăşesc punctul său de vedere. 3. Propagarea în mass?media de către antiecumenişti că în Cipru se va semna „unirea Bisericilor" decisă la Ravenna este o dezinformare calomnioasă făcută cu bună ştiinţă pentru că este clar atât că dialogul va fi unul foarte lung, date fiind diferenţele acumulate în o mie de ani de separaţie, cât şi faptul că orice comisie este doar una de studiu, deciziile trecerii sau nu la o „unire" fiind exclusiv de competenţa Sinoadelor Bisericilor autocefale şi a unui Sinod Panortodox. Întreaga controversă anti? sau proecumenism din Grecia - arată în final Zizioulas - are în fundal o miză ecleziologică internă decisivă şi ea ţine de răspunsul la întrebările capitale: cine are autoritatea în Biserică: sinoadele sau zelotiştii? pot exista oare ortodoxie sau dogme fără sinoade?
Într?o scrisoare din 5 octombrie către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, profesorul Tselenghidis revine cu explicaţii. Se plânge că a fost răstălmăcit, pentru că motivul scrisorii sale din 10 septembrie a fost tocmai acela de a provoca o discuţie sinodală a temei dialogului cu romano?catolicii şi o poziţie oficială faţă de tema reuniunii din Cipru. O poziţie care să fie în acelaşi timp a unei Biserici Ortodoxe - identică cu Biserica una, sfântă... din Crez -, dar şi a unei Biserici greceşti cu adevărat libere şi autocefale - aluzie la faptul că dialogul e condus de ierarhi din Patriarhia Ecumenică şi aceştia nu pot vorbi în numele altei Biserici autocefale.
Răspunsul Bisericii Greciei a venit printr?un comunicat din 16 octombrie[6], în care Sfântul Sinod arată că în sesiunea sa din 15-16 octombrie a citit scrisoarea patriarhului ecumenic, a cerut explicaţii responsabililor pentru dialog şi reprezentanţilor despre textul de la Ravenna şi proiectul de text de dezbătut în Cipru şi, în urma unei ample dezbateri, cu conştiinţa răspunderii faţă de credinţa ortodoxă şi poporul drept?măritor, a decis următoarele: 1. necesitatea unei mai ample informări a Sinodului despre toate chestiunile legate de acest dialog; 2. continuitatea dialogului în cadrele ecleziologice şi canonice ortodoxe în concert cu Patriarhia Ecumenică şi cu deciziile panortodoxe; 3. recunoaşterea deplinei competenţe teologice a reprezentanţilor Bisericii Greciei în Comisia de dialog; 4. toate textele de dialog stau sub condiţia raportării şi judecăţii Sinoadelor Bisericilor autocefale, ierarhii fiind păzitorii Tradiţiei ortodoxe; 5. darea pentru sesiunea din Cipru reprezentanţilor Bisericii Greciei drept directivă să înscrie în text poziţia canonică a papei în mileniul I cu referire la canoanele 3 II Ecumenic şi 28 IV Ecumenic; 6. continuarea urmăririi vigilente de către ierarhia greacă a dialogurilor teologice face de prisos orice text de tipul autointitulatei „mărturisiri de credinţă", comunicatul încheindu?se cu chemarea credincioşilor la încredere în păstorii lor ierarhici şi la abţinerea de la orice activităţi de natură să creeze probleme în Biserică.
Cronică
În după?amiaza zilei de sâmbătă, 17 octombrie - zi în care mitropolitul Zizioulas a dat şi un important interviu[7] -, membrii Comisiei s?au deplasat la Nicosia. Seara au asistat aici la o messă concelebrată de membrii romano?catolici, prezidată de cardinalul Kasper, care a ţinut şi o omilie pe tema pericopei Marcu 10, 35-46, urmată de o recepţie. Duminică dimineaţa, 18 octombrie, membrii ortodocşi au celebrat într?o biserică din Nicosia o Liturghie solemnă prezidată de arhiepiscopul Ciprului, Chrysostomos, care la finalul ei a rostit un important discurs[8], sintetizând toate preocupările şi problemele ortodocşilor legate de dialogul din Cipru. Liturghia fost urmată de o vizită a delegaţilor la Muzeul Bizantin din Cipru, urmată de un banchet la reşedinţa arhiepiscopală oferit de arhiepiscopul Chrysostomos. După?masă s?a vizitat monumentalul metoc din Nicosia al mănăstirii Kykkos, seara încheindu?se cu o vizită şi un dineu la sediul din Paralimni al Episcopiei Constantiei?Famangustei oferit de episcopul locului Vasilios.
Lucrările propriu?zise ale Comisiei au început luni dimineaţa, 19 octombrie, cu şedinţe separate ale celor două delegaţii. Discuţiile părţii ortodoxe s?au concentrat în jurul a două teme: criticile „zelotiste" din Biserica Greciei la adresa dialogului şi textul pregătit pentru dialog. S?a convenit necesitatea inserării unei reacţii a Comisiei în Comunicatul de presă final, care să reafirme voinţa unanimă de dialog. Mult mai vii au fost discuţiile pe marginea documentului pregătit pentru reuniunea plenară cu tema „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în timpul mileniului I". În conformitate cu decizia luată în 2006 la Ravenna, această temă a fost dată spre studiu la două grupuri mixte de redactare (4 + 4), unul francofon şi altul anglofon (din acesta din urmă a făcut parte şi reprezentatul Bisericii Ortodoxe Române, arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr)[9]. În două sesiuni de lucru din primăvara şi vara anului 2008, cele două grupuri au redactat două texte comune pregătitoare. Grupul francez a elaborat un text succint şi schematic (23 de paragrafe, 7 pagini) cu o structură sistematică: 1. Introducere (§ 1-3); 2. Biserica Romei ca prima sedes (§ 4-11); 3. Episcopul Romei ca succesor al lui Petru (§ 12-16); 4. Rolul episcopului Romei în momente de criză (§ 17-20); 5. Influenţa factorilor neteologici (§ 21-22); 6. Concluzie (§ 23). Mult mai amplu şi detaliat (71 de paragrafe, 16 pagini), textul grupului englez a adoptat o prezentare de tip strict istoric: Introducere (§ 1-3); Noul Testament (§ 4-14); Primele trei secole (§ 15-21); De la Niceea la Chalcedon (§ 22-35); De la Chalcedon la Niceea (§ 36-47); De la anul 700 la anul 1000 (§ 48-60); Concluzii (§ 61-71). Din aceste două texte, comitetul de coordonare a dialogului întrunit între 27 septembrie - 3 octombrie 2008 la Elounda în Creta (la care din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu) a compus un text comun intermediar şi compozit de 10 pagini şi 32 de paragrafe pe structura textului francez, în care a inserat pasaje din textul englez. Textul de la Elounda a devenit astfel baza de lucru pentru plenara Comisiei din Cipru.
Participanţii ortodocşi au exprimat la unison opinii critice faţă de textul de la Elounda, mai ales că, potrivit regulilor Comisiei, textul pregătitor poate fi doar ameliorat, dar nu şi schimbat într?un mod radical. Neparticipând la lucrări nici la Ravenna, nici la Elounda, arhiepiscopul rus Ilarion a distribuit, iarăşi contrar regulilor Comisiei, un text (5 pagini şi jumătate) cu „remarci critice" din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, desfiinţând practic textul de la Elounda ca un document ambiguu şi nesatisfăcător, inacceptabil ca atare pentru Biserica Rusă. Alţi participanţi au scos în evidenţă caracterul tipic romano?catolic al structurii şi subtitlurilor, precum şi viziunea ideală, excesiv de pozitivă, despre papalitate şi istoria Bisericii din mileniul I adoptată de document, din care au fost omise referinţele la momentele critice şi tensiunile dintre Roma şi Răsărit (de exemplu, momentul Fotie). O lungă discuţie a opus în final pe mitropolitul Zizioulas şi arhiepiscopul Ilarion (secondat de profesorul georgian Gh. Zviadadze) pe tema interpretării primatului de onoare: pur onorific pentru arhiepiscopul rus, pentru reprezentantul Patriarhiei Ecumenice primatul e obligatoriu însoţit şi de o autoritate (exousia) de coordonare şi un drept de apel, limitată de sinodalitate, dar totuşi autoritate. Aceeaşi dezbatere va mai reizbucni o dată în plen, atestând încă o dată faptul că discuţia primatului în Biserică la nivel universal pune în joc un „trialog", o confruntare între concepţiile diferite ale celor trei „Rome" ale Bisericii vechi: Roma veche papală, Roma nouă constantinopolitană şi a Treia Romă, moscovită. Dacă prima a adoptat un primat de jurisdicţie universală, iar cea de?a doua pledează pentru un primat de coordonare cu autoritate limitată, cea de?a treia susţine la nivel universal un primat pur onorific, simbolic, lipsit de orice autoritate şi conţinut juridic.
Din rezumatul discuţiilor părţii romano?catolice făcut de cardinalul Kasper a rezultat că aceasta este în general satisfăcută de documentul de la Elounda. Faptele istorice menţionate - aspectul biblic fiind rezervat pentru cea de?a treia etapă sistematică a dialogului despre primat - evidenţiază nu numai că ele sunt interpretate diferit de cele două părţi, dar şi aceea că, încă de la început, moştenirea apostolică a fost înţeleasă în mod diferit în Apus şi Răsărit. Problema ar fi deci dublă: una metodologică, ţinând de necesitatea trecerii în interpretarea mărturiilor de la o hermeneutică a suspiciunii la una a încrederii, iar alta de fond, vizând stabilirea unei distincţii între diferenţe contradictorii şi diferenţe complementare.
Începând cu după?amiaza zilei de luni, 19 octombrie, şi până în seara zilei de miercuri, 21 octombrie, Comisia a dezbătut şi amendat în plen doar primele 15 din cele 32 de paragrafe ale textului de la Elounda, consacrate introducerii (§ 1-3) şi evaluării celor mai vechi mărturii privitoare la Biserica Romei: Clement Romanul, Ignatie Teoforul, Irineu şi Tertulian; polemicile legate de papii Anicet, Victor şi Corneliu; cele legate de poziţiile lui Ciprian al Cartaginei şi confruntarea lui Corneliu şi Ştefan; Sinoadele Ecumenice şi canoanele legate de locul Romei; pentarhia; şi critica papei Grigorie I la adresa titlului de „patriarh ecumenic" = „episcop universal". Discuţiile au relevat diferenţe de interpretare a mărturiilor istorice, dar şi voinţa părţii ortodoxe de a echilibra permanent primatul prin afirmarea simultană a comuniunii în sensul interdependenţei primat-sinodalitate enunţate de documentul de la Ravenna. Dezbaterile au relevat şi diferenţele de interpretare între ortodocşii înşişi printr?o nouă confruntare între mitropolitul Zizioulas şi arhiepiscopul Alfeiev pe tema primat de onoare cu autoritate vs primat pur onorific. Intervenţii moderatoare apreciate a avut în acest context reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Episcop Ciprian Câmpineanul.
Textul amendat a fost încredinţat unui comitet de redactare (din care a făcut parte şi reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr), care a prezentat plenului Comisiei noul text revizuit în ultima zi a lucrărilor, joi, 22 octombrie. Pentru finalizarea discuţiilor textului s?a aprobat apoi în unanimitate ţinerea unei noi sesiuni plenare a Comisiei în septembrie 2010 la Viena. Plenara din Cipru şi?a încheiat astfel lucrările fără să adopte vreun document. După?amiaza s?a citit şi aprobat şi Comunicatul de presă al reuniunii cu următorul conţinut:
Comunicat
Ce?a de?a XI?a reuniune a Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano?Catolică a avut loc în Paphos, oraş cu o bogată istorie, care a primit trei Apostoli: pe Pavel, pe Barnaba şi pe Marcu. Reuniunea a avut loc între 16-23 octombrie 2009, fiind găzduită generos şi frăţesc de Biserica Ortodoxă a Ciprului.
Au fost prezenţi douăzeci de membri romano?catolici, alţi câţiva neputând să ia parte. Cu excepţia Patriarhiei Bulgariei, au fost reprezentate toate Bisericile Ortodoxe: Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Moscovei, Patriarhia Serbiei, Patriarhia Română, Patriarhia Georgiei, Biserica Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica Albaniei, Biserica Cehiei şi Slovaciei. Comisia şi?a desfăşurat lucrările sub conducerea celor doi copreşedinţi ai ei: mitropolitul Ioannis al Pergamului şi cardinalul Kasper, ajutaţi de cei doi cosecretari: mitropolitul Gennadios al Sassimei (Patriarhia Ecumenică) şi monseniorul Eleuterio F. Fortino (Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine).
La şedinţa de deschidere, sâmbătă, 17 octombrie, Comisia a fost cordial întâmpinată de gazda ei, mitropolitul Gheorghios de Paphos, care a accentuat importanţa ţinerii acestei reuniuni în acest oraş istoric faimos nu numai în istoria acestei insule, ci şi a întregului creştinism.
Sâmbătă, 17 octombrie, membrii romano?catolici au celebrat în prezenţa delegaţilor ortodocşi în biserica romano?catolică Santa Croce din Nicosia o messă prezidată de cardinalul Walter Kasper. În omilia sa, acesta şi?a exprimat recunoştinţa delegaţiei romano?catolice faţă de Biserica Ciprului, îndeosebi faţă de mitropolitul Gheorghios de Paphos, pentru calda sa ospitalitate şi a accentuat că lucrările Comisiei mixte trebuie dominate de spiritului smereniei şi iubirii, accentuând cuvintele Domnului: „Oricine dintre voi vrea să fie primul, acela să se facă slujitorul tuturor" (Mc 10, 44). Duminică, 18 octombrie, membrii ortodocşi au celebrat în biserica Phaneromeni din Nicosia, în prezenţa delegaţiei romano?catolice, dumnezeiasca Liturghie prezidată de Preafericitul arhiepiscop Chrysostomos al Ciprului. Adresându?se celor prezenţi, arhiepiscopul Chrysostomos a declarat: „Împreună cu toate celelalte Biserici Ortodoxe subliniem ferma noastră insistenţă asupra polilor fundamentali ai conştiinţei ecleziale a primului mileniu din istoria Bisericii. Sinoadele Ecumenice şi marii Părinţi ai mileniului întâi sunt o garanţie a autenticei interpretări teologice a tainei iconomiei lui Dumnezeu în Hristos şi a experienţei ei autentice de către credincioşi în taina Bisericii care sub călăuzirea Duhului Sfânt extinde până la sfârşitul veacului prezenţa vie continuă a lui Iisus Hristos în lume".
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, cei doi copreşedinţi, cardinalul Kasper şi mitropolitul Ioannis, împreună cu mitropolitul Gennadios al Sassimei, cardinalul Leonardo Sandri, mitropolitul Vasilios al Constantiei?Famangustei şi arhiepiscopul Roland Minnerath au fost primiţi la palatul preşedinţiei de preşedintele Ciprului, Excelenţa Sa Dimitris Christofias, care şi?a exprimat speranţa în continuarea acestui important dialog într?o lume încă divizată, ca şi Ciprul însuşi; şi şi?a exprimat dorinţa progresului spre comuniunea în viitor între cele două Biserici.
Membrii Comisiei au vizitat Muzeul Bizantin şi au participat la Arhiepiscopie la o masă oficială oferită de Preafericitul arhiepiscop Chrysostomos. După?amiază membrii Comisiei au vizitat metocul din Nicosia al mănăstirii Kykkos, unde au avut o foarte călduroasă primire din partea egumenului mănăstirii, mitropolitul Nikiphoros de Kykkos şi Tylliria, şi mitropolitului Isaia de Tamasos şi Orini. Seara, mitropolitul Vasilios de Constantia?Famangusta a oferit un dineu la sediul Mitropoliei din Paralimni. În cursul săptămânii, membrii au vizitat şi mănăstirea Sfântul Neofit şi situl arheologic din Paphos legat de Sfântul Apostol Pavel.
În prima zi a întâlnirii, membrii ortodocşi şi romano?catolici s?au întâlnit separat pentru coordonarea activităţii lor. Reuniunea membrilor ortodocşi a discutat, între altele, reacţiile negative faţă de dialog din partea unor cercuri ortodoxe, considerându?le în unanimitate drept total neîntemeiate şi inacceptabile, şi vehiculând informaţii false şi tendenţioase. Toţi membrii ortodocşi ai Comisiei au reafirmat faptul că dialogul continuă cu decizia tuturor Bisericilor Ortodoxe şi se desfăşoară în fidelitate faţă de Adevărul şi Tradiţia Bisericii. Reuniunea romano?catolică a apreciat proiectul de text elaborat drept o bună bază de lucru şi a confirmat intenţia continuării dialogului în încredere reciprocă şi în ascultare de voinţa Domnului.
Aşa cum s?a discutat la ultima Sesiune plenară de la Ravenna din 2007, Comisia a studiat tema Rolului episcopului Romei în comuniunea Bisericii din primul mileniu pe baza unui proiect de text pregătit de Comitetul mixt de coordonare întrunit anul trecut în Elounda (Creta). În cursul lucrărilor Sesiunii plenare, Comisia a studiat cu atenţie şi a amendat proiectul de text elaborat de Comitetul de coordonare, hotărând să?şi încheie lucrările anul viitor pentru o nouă reuniune a Comisiei mixte. Nu a fost adoptat niciun text final şi orice text care ar putea fi pus în circulaţie nu este valid. S?a decis ca cea de?a XII?a Sesiune plenară să fie găzduită de cardinalul Christoph Schönborn în Viena (Austria) între 20-27 septembrie 2010.
Cea de?a XI?a Sesiune plenară s?a încheiat cu o vecernie ortodoxă săvârşită în catedrala Sfântul Teodor din Paphos urmată de o recepţie oferită de mitropolitul Gheorghios de Paphos.
Lucrările sesiunii Comisiei mixte au fost marcate de un spirit de prietenie şi conlucrare încrezătoare. Membrii Comisiei au apreciat mult generoasa ospitalitate a Bisericii Ciprului şi au încredinţat continuarea dialogului rugăciunilor credincioşilor.
Paphos, 22 octombrie 2009
Desfăşurată într?un climat cordial, cea de?a XI?a Sesiune plenară a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano?Catolică a reprezentat un pas înainte important pe calea dialogului. Chiar dacă nu s?a reuşit finalizarea documentului pe tema primatului episcopului Romei în mileniul I - şi în acest sens reuniunea trimite pentru un rezultat concret spre Sesiunea plenară următoare din anul 2010 -, discuţiile au fost utile şi preţioase, deşi nu odată repetitive şi nu foarte precise. Pe ansamblu, reuniunea din Cipru a fost o reuşită atât în dialogul teologic propriu?zis, cât şi prin luările de poziţii clare pe care le?a suscitat de partea ortodoxă faţă de recrudescenţa activităţilor fanatic antiecumenice ale unor cercuri „zelotiste" din Grecia cu agitatori pe internet şi în Rusia şi România.
Arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr
A
Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Arhiepiscopul Atenei Ieronim
Preafericite arhiepiscop al Atenei şi întregii Elade, foarte iubit şi drag în Hristos frate şi coliturghisitor al smereniei noastre kyr Ieronime, preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, îmbrăţişând frăţeşte în Domnul pe Preafericirea Voastră ne adresăm cu cea mai mare bucurie.
În aceste zile a ajuns la cunoştinţa Patriarhiei Ecumenice un text cu titlul „mărturisire de credinţă" semnat de clerici şi monahi, ca şi de unii laici, între care şi câţiva mitropoliţi ai Bisericii autocefale a Greciei, prin care se încearcă separarea credincioşilor ortodocşi în „mărturisitori ai credinţei ortodoxe" şi diminuatori („trădători") ai ei, întrucât nu primesc poziţiile celor ce au redactat textul în cauză.
În această chestiune cu aviz sinodal venim să vă exprimăm intensa preocupare a Patriarhiei Ecumenice, şi aceasta din următoarele motive:
Se ştie că de mult subzistă şi se cultivă mai ales în spaţiul Bisericii Greciei poziţii zelotiste, care se manifestă printr?o polemică acută şi improprie împotriva dialogurilor teologice şi contactelor Bisericii Ortodoxe cu eterodocşii. Biserica Ortodoxă n?a împiedicat, nici n?a condamnat desigur nicicând exprimarea de critici faţă de acte şi decizii ale conducerii Bisericii; de aceea nici noi n?am protestat niciodată din pricina unor luări de poziţii ca acelea de mai sus, deşi, cum spuneam, de multe ori ele se manifestă într?un mod impropriu, fanatic şi astfel necucernic. N?am vrut, prin urmare, să ne adresăm Preafericirii Voastre dacă era vorba pur şi simplu de o astfel de critică, fie ea şi necuviincioasă şi improprie.
Dar cazul „mărturisirii" cu pricina prezintă câteva particularităţi care ne?au produs nelinişte, dat fiind că
a) Textul se autocaracterizează drept „mărturisire de credinţă", rivală oarecum sau în orice caz paralelă cu importante „Mărturisiri de credinţă" existente, ca acelea ale sfintelor Sinoade Ecumenice sau alte „Mărturisiri" care poartă numele unor persoane, ca acelea ale lui Petru Movilă, Dositei al Ierusalimului ş.a. Dar, în timp ce acestea din urmă au o confirmare sinodală, „mărturisirea" de care e vorba nu are nicio astfel de confirmare, iar prin titlul acesta induce în eroare o parte a poporului credincios, prezentându?se drept o „mărturisire" similară.
b) Această „mărturisire" proclamă într?un paragraf că toţi cei ce comunică cu eterodocşii şi se roagă cu ei „se pun automat în afara Bisericii". Aceasta înseamnă că toţi patriarhii şi ceilalţi întâi?stătători ai Bisericilor Ortodoxe cu sfintele lor Sinoade, ca unii care participă la astfel de contacte şi dialoguri, se pun automat în afara Bisericii! În acest mod, cei ce semnează „mărturisirea" ne proclamă pe noi toţi în afara Bisericii, sau schismatici, şi atunci este demn de nedumerire de ce n?au rupt deja comuniunea sacramentală cu noi, întrucât, potrivit lor, ne găsim „în afara Bisericii". În expresii ale „mărturisirii" ca acelea de mai sus există negreşit sămânţa schismei, iar acest lucru trebuie să producă nelinişte tuturor păstorilor Bisericii.
c) Această nelinişte e intensificată de faptul că „mărturisirea" în cauză e semnată împreună cu alţii şi de unii ierarhi ai Bisericii autocefale a Greciei, ca şi cum nu le era de ajuns mărturisirea de credinţă dată de ei la hirotonia episcopală. Vrem să credem că ierarhii care au semnat au făcut aceasta fără deplina cunoştinţă a faptului că în acest mod duc la schismă în interiorul ierarhiei ortodoxe, dat fiind că toate Bisericile Ortodoxe au hotărât prin decizii sinodale contactele cu eterodocşii. De aceea e de neînţeles cum, prin semnarea „mărturisirii" în cauză, aceşti episcopi proclamă, pe de o parte, că toţi cei ce participă la contacte cu eterodocşii se pun automat în afara Bisericii, dar, pe de altă parte, în viaţa lor liturgică şi cealaltă se privesc în comuniune cu aceştia, pomenindu?le şi numele la dumnezeiasca Liturghie.
Preafericite,
Contactele cu eterodocşii, inclusiv dialogurile teologice cu ei, nu constituie activităţi ale anumitor Biserici sau persoane, ci, cum spuneam, decizii sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, inclusiv preasfânta Biserică a Greciei a Preafericirii Voastre, întrucât este decizia unanimă a celei de?a III?a Consultaţii Presinodale Panortodoxe (1986) şi acordurile semnate la conţinutul dialogului nostru teologic cu Biserica Romano?Catolică, acorduri anexate în copie.
Constatarea că acest lucru e uitat de cei care au semnat această „mărturisire" provoacă o adâncă întristare. Necondamnând, ci acceptând tacit circulaţia unor texte ca „mărturisirea de credinţă" de care este vorba, prin care sunt puşi în afara Bisericii toţi cei ce participă la relaţiile cu eterodocşii, semnată şi de unii episcopi ai ei, Biserica Greciei creează o problemă nu numai turmei sale, ci şi comuniunii ei cu celelalte Biserici Ortodoxe.
Rugăm aşadar pe Preafericirea Voastră şi cinstita ierarhie din jurul ei să ia cât mai repede poziţie în mod oficial faţă de „mărturisirea de credinţă" în cauză şi faţă de clericii care au semnat?o, luând în considerare pericolul pe care îl generează pentru unitatea Bisericii tolerarea arătată şi, cum se dovedeşte, chiar încurajarea de către unii din episcopi a unor astfel de activităţi de dezbinare.
Comunicând aceste lucruri Preafericirii Voastre, o îmbrăţişăm cu sărutare frăţească şi rămânem cu iubire multă în Domnul şi deosebită cinste.
B
Scrisoarea profesorului Dimitrios Tselenghidis către Comunitatea Sfântului Munte,
Tesalonic, 10 septembrie 2009
Urmărind cu adânc sentiment de răspundere, ca simplu credincios şi ca profesor universitar de teologie dogmatică a Bisericii, starea bisericească a epocii noastre, aş dori să mă adresez cu evlavie dvs din pricina unei teme teologice extrem de serioase.
Cum se ştie, în luna octombrie a anului curent va avea loc în Cipru cea mai critică poate de până acum reuniune a Comisiei mixte pentru dialog teologic între ortodocşi şi romano?catolici. Pentru că textul comun care va fi adoptat de această reuniune va avea o importanţă decisivă pentru evoluţia relaţiilor dintre cele două părţi aflate în dialog, consider de datoria mea să vă cer călduros să reluaţi această temă extrem de serioasă şi să vă preocupaţi îndeosebi de conţinutul concret al acestui dialog teologic.
Comisia mixtă internaţională se va ocupa în concret de „rolul episcopului Romei în comuniunea tuturor Bisericilor" (§ 45 al documentului de la Ravenna). Cu smerenie cred că, dacă veţi discuta teologic această temă şi veţi lua poziţie cu claritate faţă de ea, acest lucru va influenţa decisiv forma finală a textului comun al reuniunii internaţionale. În acest mod, Sfânta Comunitate va funcţiona în mod oportun şi profilactic, ca să nu fie nevoită să intervină ulterior terapeutic, cum va fi nevoie, judecând tardiv eventualele rateuri teologice şi ecleziologice ale textului comun.
Pe lângă aceasta, permiteţi?mi să?mi exprim cât se poate de concis şi punctul de vedere teologic faţă de tema în discuţie. Discuţia teologică „mai profundă" despre primatul episcopului Romei programată în luna octombrie în Cipru este din punct de vedere metodologic inoportună şi în esenţă prematură. Aceasta pentru că, în acord cu deontologia teologică şi patristică, ar fi trebuit să fie neapărat precedată de discuţia teologică a diferenţei noastre fundamentale cu romano?catolici în dogme, şi în special în ce priveşte Filioque, infailibilitatea şi harul divin creat, pe care continuă să le susţină dogmaticile lor. Aceste cacodoxii influenţează decisiv caracterul identităţii romano?catolicismului şi videază teologic ecleziologia şi sacramentologia lui, videază adică esenţial caracterul prin excelenţă al Bisericii de „comuniune de îndumnezeire" a omului.
Numai după absoluta noastră identitate în dogmă, poate să urmeze o discuţie despre modul conducerii Bisericii. În acord cu litera şi spiritul Sinoadelor Ecumenice care reiese limpede din Actele lor, diferenţa noastră în dogme îi plasează pe romano?catolici în afara Bisericii, lucru confirmat şi empiric de întreruperea de o mie de ani a comuniunii sacramentale dintre noi.
Pe bună dreptate se iveşte deci întrebarea teologică: cum vom putea să discutăm raţional în dialog teologic cu romano?catolicii despre poziţia instituţional?ierarhică a unei persoane (adică a papei) în Biserică, cât timp această persoană se găseşte încă în esenţă, dar şi formal, în afara Bisericii?
Dacă, cu toate acestea, are loc doar teoretic o discuţie despre primatul episcopului Romei, să mi se permită să amintesc şi aici adevărul istoric indubitabil că niciodată Biserica n?a recunoscut în primul mileniu episcopului Romei un primat de autoritate şi putere la nivel universal. Autoritatea supremă în Biserica ecumenică era exercitată întotdeauna şi numai de Sinoadele Ecumenice.
De altfel, Biserica Ortodoxă n?a acceptat niciodată primatul papal aşa cum a fost înţeles şi interpretat de Conciliul Vatican I, care l?a proclamat pe papă drept purtător de cuvânt infailibil al conştiinţei Bisericii, cu posibilitatea de a se opune chiar şi deciziilor unui Sinod Ecumenic. Cu alte cuvinte, prin „infailibilitatea" lui confirmată dogmatic şi de Conciliul Vatican II şi cu primatul de putere revendicat asupra întregii Biserici, papa a luat în mod arbitrar în Occidentul latin poziţia Duhului Adevărului în Biserica universală. În consecinţă, prin înţelegerea cu caracter ecleziologic de mai sus a primatului papal de putere se invalidează nu numai sistemul sinodal de conducere a Bisericii, ci în esenţă chiar şi însăşi prezenţa Duhului Sfânt în ea.
Prin câte am scris pe scurt mai sus mă adresez vouă ca să vă exprim câteva nelinişti ale mele cu caracter ecleziologic şi, în paralel, ca să pun înaintea voastră o succintă evaluare teologică a mea cu privire la metodologia şi conţinutul acestui dialog teologic bilateral în cadrul Comisiei mixte internaţionale.
Nădăjduiesc că harul Duhului Sfânt vă va lumina să daţi mărturia Sfântului Munte pe această temă serioasă. Cu profund respect vă sărut dreapta,
Dimitrios Tselenghidis
profesor al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel" din Tesalonic
[1] Cei 24 de membri prezenţi ai delegaţiei ortodoxe din 26 au reprezentat 13 din cele 14 Biserici Ortodoxe autocefale - Bisericile autonome ale Finlandei şi Estoniei n?au fost invitate, aceasta fiind soluţia convenită a crizei care în octombrie 2007 la Ravenna a condus la retragerea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Ruse pe motivul prezenţei Bisericii estoniene -, după cum urmează: mitropolitul prof. dr. Ioannis Zizioulas al Pergamului, mitropolitul prof. dr. Gennadios de Sassima şi mitropolitul prof. dr. Kallistos Ware de Diokleia (Patriarhia Ecumenică), mitropoliţii Petros de Aksum şi dr. Makarios de Kennya (Patriarhia Alexandriei), mitropolitul dr. Pavlos de Alep şi arhim. Isaac Barakat, egumenul mănăstirii Balamand (Patriarhia Antiohiei), prof. dr. Gheorghios Galitis (Patriarhia Ierusalimului), arhiepiscopul dr. Ilarion Alfeiev şi protop. Igor Vijanov de la Departamentul pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, episcopul dr. Ignati de Branicevo (Patriarhia Serbiei), episcopul dr. Ciprian Câmpineanul şi arhid. prof. dr. Ioan I. Ică jr (Patriarhia Română), episcopul Melkisedek de Khacidze şi protop. Prof. Gheorghios Zviadadze (Patriarhia Georgiei), mitropoliţii Gheorghios de Paphos şi dr. Vasilios de Constantia?Famangusta (Biserica Ciprului), mitropoliţii dr. Chrysostomos de Messinia şi dr. Athanasios de Achaia (Biserica Greciei), arhiepiscopul prof. dr. Ieremias de Wroclaw şi pr. prof. Andrzej Kuzma (Biserica Poloniei), Nathan Hope (Biserica Albaniei), mitropolitul Gheorghe de Mihalovce şi Kosice şi prof. dr. Vaclav Jezek (Biserica Slovaciei). Absentă a fost doar delegaţia anunţată a Bisericii Bulgare (mitrop. Dometian de Vidin şi prof. Ivan Dimitrov).
Delegaţia romano?catolică alcătuită din 28 de membri (5 cardinali, 7 arhiepiscopi, 7 episcopi şi 9 profesori) a înregistrat un număr relativ ridicat de absenţe, 8 membri (printre care cardinalii W. Keeler, Ch. Schönborn şi J.?L. Tauran sau prof. Barbara Hallesleben, Fribourg) neputând, din diverse motive, să participe la sesiune. Au fost prezenţi cardinalii Walter Kasper (Vatican), Leonardo Sandri (Vatican, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale), arhiepiscopii Paul Sayah de Haifa (maronit), Ioannis Spiteris de Corfu (Grecia), Roland Minnerath de Dijon (Franţa), Bruno Forte de Chieti?Vasto (Italia), episcopii Gérard Daucourt de Nanterre (Franţa), Kurt Koch de Basel (Elveţia), Florentin Crihălmeanu de Cluj?Gherla (România), Dimitrios Salachas de Carcovia (Atena, exarh apostolic pentru greco?catolicii din Grecia), monseniorul Eleuterio Fortino (Vatican), monseniorii profesori Piero Coda (Florenţa), Iwan Dačko (Lviv), Paul McPartland (Washington), Thomas Pott osb (Chevetogne), Charles Morerod op (Roma), Hector Vall Vilardell (Roma), Frans Bowen m.afr (Ierusalim), profesoara Theresia Hainthaler (Frankfurt) şi profesorul Roberto Morozzo della Rocca (Roma).
[2] Text grec cu traducere engleză şi română pe site?ul www.impantokratoros.gr.
[3] Traducere mai jos în anexă, documentul A.
[4] Traducere în anexă, documentul B.
[5] Traducere în anexă, documentul C.
[6] Traducere în anexă, documentul D.
[7] Traducere în anexă, documentul E.
[8] Traducere în anexă, documentul F.
[9] Comisia anglofonă a fost compusă din ep. Kallistos, ep. Athanasios şi arhid. Ioan I. Ică jr ca membri ortodocşi şi din pr. McPartland, mons. Dacko, arhiep. Sayah şi prof. Heinthaler din partea romano-catolică. Comisia francofonă a fost compusă din ep. Makarios, ep. Vasilios, arhim. Papathomas şi prof. Kuzma ca membrii ortodocşi şi din arhiep. Minerath, mons. Coda, pr. Pott şi pr. Bowen din partea romano-catolică.
[10] Texte traduse după originale greceşti de pe site?ul www.amen.gr.
IOAN I. ICĂ JR.
|
