Titlul cărţii reia o sintagmă din cea dintâi epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, care apare în următorul context: „Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale... " (s.n), 1 Co 15, 22-23. Acesta este principalul argument biblic care justifică iniţierea unei incursiuni cronologice într-o „teologie a neamului".

Prin împărţirea textelor incluse în acest volum în două capitole, intitulate sugestiv: „Repere tradiţionale", cuprinzând patru studii ale lui Nichifor Crainic şi patru ale părintelui Dumitru Stăniloae, şi respectiv „Repere contemporane", cu trei studii semnate de Răzvan Codrescu şi alte trei scrise de Radu Preda, îngrijitorul ediţiei îşi propune şi reuşeşte să recompună un dialog între generaţii şi o continuitate în timp a mesajului unei teologii româneşti despre neam.

Domnul Răzvan Codrescu optează pentru această formulă editorială pentru a încerca o reabilitare a naţionalismului confruntat cu o criză internă („handicapul exceselor istorice, disoluţia curentă a sentimentului naţional, desuetudinea discursivă, disensiunile dintre grupuri, mixajul etnic") şi una externă („prejudecăţile, diabolizarea lui mediatică, marginalizarea, provocările globalismului, eclipsa generală a tradiţiei"), o redefinire a lui şi aflarea unor „soluţii realiste de acomodare cu actualitatea" (p. 7). Salutară este delimitarea faţă de „pseudo-naţionalismul de origine comunistă, curent pervers şi încă redutabil... (simplu instrument demagogic de conservare a unei ordini antidemocratice şi antioccidentale, ai cărei patroni continuă să se afle la Moscova, sub semnul tutelar al panslavismului roşu)" (p. 8), aşa cum remarcă în mod just domnul Răzvan Codrescu. Cel care regizează dispunerea scrierilor ce compun prezenta carte militează pentru un „naţionalism creştin românesc", singurul „cu adevărat organic şi legitim", cu totul diferit faţă de „naţionalismul masonic (de la Tudor Vladimirescu şi paşoptişti până la fondatorii junimismului)... şi faţă de naţionalismul comunist (de la protocronismul ceauşist până la discursul curent de tip România Mare" (idem).

Se insistă asupra recursului la ontologia conceptelor de „naţiune", „naţiune", „etnie" sau „neam", care ar da, în accepţiunea îngrijitorului de ediţie, „naţionalismului consistenţă şi legitimitate, dincolo de orice context istorico-politic, după cum contestarea acestui fundament permite criticismul antinaţional şi implementarea discreţionară a noilor proiecte politice de tip nivelator" (p. 9).

Editorul şi-a asumat riscul unor diferenţe de perspectivă ale autorilor, ajungând, aşa cum el însuşi mărturiseşte, până la divergenţe „în detalii şi în priorităţile acordate unuia sau altuia dintre aspectele temei abordate" (p. 19). O astfel de lucrare este expusă inevitabil pierderii impactului profund al scrierilor pe care le pune în circuitul lecturii, prin lipsa prezentării contextului istoric, politic, cultural, dar şi al operei fiecărui autor în parte. De exemplu, extragerea textelor de tinereţe despre neam ale Părintelui Dumitru Stăniloae, scrise înainte de 1939, dată la care apare volumul Ortodoxie şi românism, nu dă seama în mod satisfăcător de concepţia sa de ansamblu, care s-a dezvoltat de-a lungul întregii sale vieţi, referitoare la perspectiva ortodoxă asupra neamului sau, mai bine spus, referitoare la rolul pe care îl ocupă neamul în iconomia mântuirii.

Prin focusarea asupra naţionalismului, pe baza termenilor (legitimi în cheie creştină) de „naţiune" şi „neam", într-o viziune integratoare a teologiei ortodoxe, se poate ajunge foarte uşor la pierderea din vedere a instrumentalizării ideologice şi politice a acestui termen, la trecerea cu vederea a faptului că orice realitate etnică are o valoare din perspectivă soteriologică doar atâta timp cât este subordonată realităţii dumnezeieşti şi se află în echilibru cu unitatea firii umane îndumnezeite în Noul Adam, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu. Se poate cădea extrem de uşor în excesul unei teologii a genitivului de origine protestantă, prin evitarea sau expedierea superficială a chestiunii etnocentrismului eclesial de origine iudaică sau a filetismului din teologia ortodoxă, condamnat la nivel sinodal panortodox, însă mereu renăscut parcă din propria cenuşă şi sub forme pe cât de diverse, pe atât de nocive.

Florin-Cătălin Ghiţ

FLORIN-CĂTĂLIN GHIŢ