Marea dorinţă a tuturor totalitarismelor este să fie/să rămână în istorie drept momente unice, de graţie, fără precedent pe măsură. Face parte din mesianismul lor să se prezinte ca soluţie neaşteptată la crizele multiple ale lumii pe care în bună parte le creează sau cel puţin le amplifică. În această logică, totalitarismul comunist s-a văzut ca răspunsul îndelung aşteptat, practic: de la facerea lumii, la chestiunea raportului dintre cel care dă de lucru şi cel care lucrează. O astfel de mitologie a câştigat în ultimele două secole destui adepţi. Nici la două decenii de la eşecul evident al experimentului comunist, nu toţi sunt convinşi că, de fapt, însăşi ideologia fondatoare are grave carenţe, că nu ne aflăm doar în faţa unor ruine datorate punerii deficitare în practică a planului iniţial. Pentru a înţelege mai bine de ce comunismul a eşuat, trebuie să ne întrebăm de aceea cum a apărut, să vedem care este geneza acestei alternative neputinciose la modernitate.

RADU PREDA