Eseul face o analiză a moştenirii comunismului după anul 1989. În linii mari, avem două succesiuni ale comunismului. Prima ar fi cea din Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi din foştii sateliţi, unde se renunţă la balastul vechii ideologii internaţionaliste în favoarea altor variante cosmopolite (panslavism, într-un loc, europenism sau occidentalism, în celălalt). Se renunţă şi la monopolul puterii politice pe seama unui singur partid politic (unipartidism). În schimb, se păstrează conduitele pragmatice, agile şi adaptabile, ale nomenklaturii de odinioară. Cea de a doua, cea din China (aici putem adăuga Cuba şi Coreea de Nord), păstrează şi asumă în continuare, la nivel formal, ideologia comunistă. La o privire atentă se observă că fostele ţări comuniste europene şi CSI au abandonat vechiul sistem de referinţă, vechea „paradigmă" a dezvoltării economico-social-politice, adaptându-şi parţial la capitalism instituţiile şi comportamentele (fie şi formal, mimetic, „fals"), în timp ce China, Cuba şi Coreea de Nord au păstrat vechiul sistem de referinţă, convertindu-l însă în parte la capitalism. Tendinţa de extindere spre est a UE a condus la integrarea a mai mult de zece state foste comuniste în comunitatea europeană, introducând „ingrediente noi" - tradiţii politice, de comportament public şi de mentalitate - în structura paradigmatică a sistemului occidental. Uniunea Europeană este întemeiată pe valori comune. Statele ex-satelite bruiază aceste valori, venind cu altele. Vestul este pus în faţa unei confruntări valorice pe frontul ex-comunismului răsăritului european, dar şi pe altele (Islam, comunismul chinez etc.). E interesant de urmărit şi orientarea de viitor a Moscovei.

OVIDIU PECICAN