Eseul pune în discuţie raportul lui Eugène Ionesco cu divinitatea pe baza unor mărturisiri din jurnalul său Căutarea intermintentă. Personalitate problematică, determinată de o realitate ostilă, Eugène Ionesco are un sistem de gândire, pe cât de nuanţat, pe atât de tranşant, referitor la marile probleme ale condiţiei umane. Spre deosebire de colegii lor de generaţie, Eliade, Vulcănescu, Bernea, Acterian, care exultă virtuţile şi valorile creştinismului ortodox sub influenţa lui Nae Ionescu, Emil Cioran şi Eugène Ionesco, deşi sunt puternic marcaţi de obsesia transcendentalului, se abţin de la orice manifestare care ar fi putut reprezenta ortodoxia. Lecturile atente, cu îndelungi adăstări asupra unor pasaje din scrierile Părinţilor Bisericii, insistenţa asupra condiţiei Luminii, fenomen misterios care i se părea extrem de ciudat şi de inexplicabil, l-au apropiat anevoie, cu lungi perioade de tăgadă şi de îndărătnicie, cu acute stări de deprimare, de nădejdea credinţei, nu de credinţa propriu-zisă. Cartea Căutarea intermitentă conţine cheia descifrării drumului pe care Ionesco l-a încercat spre divinitate, cuprinsă în zguduitoarele mărturisiri de la sfârşitul ei.

ANA BACIU