Spovedania - o Taină în criză
Autorul ia în discuţie problema spovedaniei, intrată, după părerea lui, într-o perioadă de criză. Trei cauze concură la această stare de fapt: modul de înţelegere a legăturii dintre Spovedanie şi Împărtăşanie, existenţa unor influenţe latine şi protestante în practica mărturisirii şi păstorirea duhovnicilor tineri. Autorul consideră că ne aflăm într-o situaţie de anomalie, în care împărtăşirea euharistică a credincioşilor a devenit extrem de rară, subiectivă şi individuală. În Răsărit, în patriarhatele greceşti şi arabe, nu există legătură directă între Spovedanie şi Împărtăşanie. Obiceiul ca preotul să nu se spovedească înaintea fiecărei celebrări euharistice nu face decât să perpetueze pentru preoţi vechea tradiţie a participării depline, obligatorii, a tuturor membrilor adunării - tradiţie ce a fost pierdută pentru „laici". Ideea pe care oamenii din parohii şi-o fac despre Taina Spovedaniei se poate reduce la două tendinţe: una latinizantă, alta influenţată de protestantism. În primul caz este vorba despre o abordare esenţialmente „juridică". Penitentul enumeră un anumit număr de infracţiuni în raport cu cele zece porunci sau faţă de anumite canoane şi aşteaptă, ca urmare logică şi rapidă, iertarea păcatelor sub forma unei rugăciuni de dezlegare. În această abordare, accentul este pus în totalitate pe „puterea" preotului de a ierta păcatele, potrivit formulei latine: ego te absolvo. Această iertare se consideră ca lucrând ex opere operatum, adică „lucrătoare în sine", independent de starea reală a penitentului. În al doilea caz, al influenţei protestantizante, este vorba despre tendinţa de a confuda mărturisirea păcatelor cu o consultaţie la psihiatru. Celălalt versant al acestei tendinţe protestantizante apare atunci când spovedania ia forma unei conversaţii aproape mondene între duhovnic şi penitent. Cel de-al treilea simptom al crizei referitoare la Spovedanie priveşte situaţia duhovnicilor tineri, care, lipsiţi de discernământ şi de maturitate duhovnicească, pretind credincioşilor ascultare deplină. NIKOLAI OZOLIN |