Textul de faţă se referă la legăturile de prietenie, aşa cum apar ele în filmele lui Andrei Tarkovski. Trebuie remarcat, că, cel mai adesea, avem de a face, la Tarkovski, mai mult cu aspiraţia spre împlinirea unor relaţii, decât cu reuşita lor.

O primă categorie o reprezintă prieteniile unor maturi cu copiii, legături în care se regăseşte totdeauna o nuanţă dostoievskiană. Aceste prietenii sunt de regăsit îndeosebi în primele filme: Serghei cu Saşa (Compresorul şi vioara), Ivan cu căpitanul Kolin, cu plutonierul major Katasonov, şi chiar şi cu colonelul Griaznov (Copilăria lui Ivan), Andrei Rubliov cu Boriska (Andrei Rubliov),

O a doua categorie se referă la prieteniile bazate pe afinităţi elective spirituale: Andrei Rubliov şi Teofan Grecul (Andrei Rubliov), Piotr Gorceakov şi Domenico (Nostalghia), Alexander şi Otto (Sacrificiul).

            Uneori întâlnim numai urma unor prietenii. Este cazul legăturii dintre Ghibarian şi Kris Kelvin sau al celei dintre tatăl lui Kris şi pilotul Burton (Solaris)

O treaptă mai de jos a prieteniei, uneori o anticameră a ei, o poate constitui buna colegialitate. Acesta este cazul relaţiei dintre mama autorului şi Maria Ivanovna (Oglinda).

În fine, există şi micile prietenii, care dau şi ele farmec vieţii, care ne sunt, şi ele, necesare. Este cazul prieteniei dintre Alexander şi foştii lui colegi din lumea teatrului (Sacrificiul).

            Dar cea mai frumoasă, mai puternică şi mai încărcată poveste de prietenie din filmele lui Andrei Tarkovski este aceea dintre Andrei Rubliov şi Daniil Ciornîi (cel Negru) (Andrei Rubliov), amintind pe undeva de prietenia biblică dintre David şi Ionatan.

COSTION NICOLESCU