Ca răspuns dat unor erezii agresive, Augustin a adoptat o poziţie radical opusă faţă de acestea, fără să-şi dea seama că cedează unei exagerări polemice. Astfel, în disputa cu Pelagiu, care miza „doar pe voinţa umană" pentru înălţarea spirituală a omului, Augustin răspunde cu poziţia categoric opusă, care pune posibilitatea înălţării omului „doar pe seama voinţei divine". Ambii sunt monotelişti şi monoenergetişti, chiar dacă unul exacerbează voinţa şi energia umană, iar celălalt voinţa şi energia divină. Avea dreptate Augustin să pună un accent atât de grav? Care era contextul polemicii? Era potrivit exclusivismul lui Augustin privind graţia în faţa exclusivismului păgân al voinţei omeneşti libere? Sfinţii Părinţi Răsăriteni au propovăduit sinergismul - care pretinde implicarea atât a harului, cât şi a voinţei libere, chiar dacă preeminenţa graţiei de sus este evidentă. Sfântul Ioan Cassian a recunoscut că teoriile augustiniene privind graţia şi predestinaţia implică eroarea - mult mai mare decât aceea a lui Pelagiu - constând în transpunerea graţiei şi libertăţii, care sunt realităţi spirituale, în planul raţional. Iar raţiunea le-a văzut ca disjuncte, ca pe două concepte ce se opun unul altuia şi care trebuie conciliate dialectic, ca şi cum s-ar fi referit la două obiecte exterioare unul altuia.

TEOFAN MADA