Gala Galaction - un chip patriarhal
în literatura românească

Ioan Chirilă

Chipul lui Grigorie Pişculescu m-a fascinat dintotdeauna pentru că vedeam în el ceva din iconografia necanonică, ceva din „Cel bătrân de zile" şi ceva mai proeminent din imaginea patriarhilor biblici, din chipul acelora care s-au albit cu vremea din credinţă. După ce am cunoscut faptul că a făcut parte din echipa de traducere a Bibliei, percepţia mi s-a schimbat, am zis: trebuie să fi fost un om ce s-a pogorât prin trăire în vremea celor care se întâlneau şi se sfătuiau cu Domnul pe înălţimi, iar aceştia erau, cu precădere, patriarhii biblici. De această dată îl apropiam de chipul lui Moise sau al lui Ilie, al celor care s-au albit din străluminarea sfătuirii cu Domnul pe Tabor şi aceasta pentru faptul că, în munca de traducere a Cuvântului Sfânt, trebuie să te încarci, dincolo de bogăţia filologică şi gramaticală, de Duhul care călăuzeşte şi păzeşte.

Acum, la acest moment comemorativ, propun o sinteză a variilor prezentări făcute cinstitului în sfera literaturii şi a criticii literare româneşti şi apoi o analiză minimă a traducerii sale în raport cu cea mai apropiată de munca sa, cu traducerea din 1914. Dar, mai întâi, o fişă biografică minimală ce va înlesni apropierea de personalitatea profesorului, romancierului, nuvelistului şi eseistului Gala Galaction. S-a născut la 16 apr. 1879, în Dideşti, Teleorman (d. 8 mart. 1961, în Bucureşti). Deşi teologia a constituit obiectul principal al preocupărilor sale, studiile aprofundate în acest domeniu au fost precedate de ani de pregătire la Liceul „Sf. Sava" din Bucureşti (1890 - 1898) şi, apoi, la Facultatea de Litere şi Filosofie (1898 - 1899) din Bucureşti.

Înainte, însă, de a prezenta formarea şi activitatea sa teologică, trebuie să spunem că realizările sale literare s-au bucurat de aprecieri deosebite, la baza acestor realizări stând convingerea personală că „îndeletnicirea literară trebuie să fie prevăzătoare, dornică să instruiască pe ceilalţi şi să le folosească"¹. Recunoaşterea valorii sale în domeniu s-a făcut prin acordarea Premiului Academiei Române (1915), Premiului Societăţii Scriitorilor Români (1933), Medaliei „Meritul Cultural" cl. a II-a (1934), Premiului Naţional Literar (1935), Premiului naţional pentru proză (1942), Medaliei ,,Meritul Cultural" în grad de comandor (1947), Ordinului Muncii cl. I (1954). Galaction a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947), a fost membru activ al Academiei Române (1947), apoi membru titular onorific al Academiei Republicii Populare Române (1955).

A fost un militant antifascist convins, sprijinitor şi prieten al populaţiei evreieşti din Ţara noastră². Ataşamentul său faţă de poporul ales a fost recunoscut de statul Israel prin organizarea de sesiuni comemorative, prin alocarea numelui său unei străzi din Ierusalim, iată din nou tema căii. În afara activităţii sale din cadrul Bisericii, a funcţionat ca deputat în Parlament (1946-1948) şi în Marea Adunare Naţională (1948 - 1952), şi a făcut parte din delegaţia română la o consfătuire interparlamentară la Cairo (1947)³.

Am optat pentru nerespectarea criteriului cronologic în această prezentare biografică rezumativă deoarece am considerat că trecerea la prezentarea realizărilor sale în domeniul teologiei se va face mai firesc dacă prezentăm în prealabil anii de pregătire intensă la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi Cernăuţi. Astfel, în 1899 şi-a început cei zece ani de studii teologice, urmând cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1903, moment în care a susţinut lucrarea de licenţă cu titlul: Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic, publicată la Bucureşti în acelaşi an. Şi-a continuat cercetările în sfera teologiei româneşti urmând cursuri doctorale la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, încununate de susţinerea tezei în 1909. Şi-a început activitatea în sânul Bisericii imediat după obţinerea titlului de doctor în teologie, lucrând ca defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului (1909-1922). A fost hirotonit preot în 1922 şi a activat ca misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1922-1926). În zona didactică, părintele Galaction a debutat ca profesor titular la catedra de Introducere şi Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), unde a ocupat şi funcţia de decan (1928-1930). Revenit la Bucureşti, a fost profesorul titular al cursului de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1941-1947), şi membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor (din 1954).

Preocupările sale ca teolog au fost mai accentuate în zona omileticii: Meditare la rugăciunea domnească adică Tatăl nostru, Arad, 1927, 50 p.; Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului, Bucureşti, 1926, 111 p. A publicat studii despre Sfânta Scriptură în limba română: „Biblia Românească", în BOR, an. LXI, 1943 (nr. 4-6, pp. 175-184); studii de Noul Testament: „Din exegeza Noului Testament", în BOR, an. LXIV, 1948 (nr. 11-12, pp. 572-580). A publicat însemnări de călătorie în Ţara Sfântă: Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinţei, Bucureşti, 1930, 179 p. (ed. a II-a, 1934); articole, meditaţii, conferinţe, predici, şi a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu). Alte lucrări: Cartea creştinului ortodox, Bucureşti, 1926, 31 p. (sub numele Grigorie duhovnicul); Răbdare şi nădejde (conferinţă), Bucureşti, 1928, 33 p.; „Epistola lui Aristeia", în BOR, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, pp. 272-283 (Discurs de recepţie la Academia Română); „De la «mormântul gol» la porţile Damascului", în ST, an. III, 1951, nr. 7-8, pp. 386-39, 7; Ziua Domnului, Bucureşti, 1958, VII + 343 p. (cuprinde articole publicate în ziarul Curentul). A desfăşurat o activitate publicistică deosebit de productivă, a semnat peste 900 de articole cu caracter teologic, conferinţe, recenzii, predici şi meditaţii apărute în periodice: Biserica Ortodoxă Română, Crucea, Glasul Monahilor, Fântâna Darurilor, toate la Bucureşti, Renaşterea la Craiova, Luminătorul şi Misionarul la Chişinău.

În acelaşi timp, a desfăşurat o bogată activitate literară-publicistică: nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele periodice laice ale timpului său: Viaţa Românească, Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Cronica, Curentul, Dimineaţa, Universul, Universul Literar, Informaţia zilei, Rampa, Radio şi Radiofonia, Jurnalul de dimineaţă şi altele. Între 1915-1916 a editat împreună cu Tudor Arghezi revista Cronica⁴.

Studiile teologice sunt marcate de talentul literar, ceea ce le atrage înspre zona aplicaţiilor pastorale, fiind uşor accesibile unui public larg. Tema „căii", a fulgerătoarei convertiri de pe drumul Damascului, nu este un simplu studiu exegetic, ci un studiu marcat de aplicaţia imediată la propria trăire şi convertire la slujirea clericală. Accentele ce le orientează spre doctrinar nu se revendică din zona textual scripturistic clasic dogmatică, ci din sfera trăirii liturgice, în rugăciune, a credinţei. Poate această orientare înspre experierea lui Dumnezeu îl face un monument de bunăvoinţă, de iubire a celuilalt sau chiar a celorlalţi şi un distant de captivitatea ideologiilor, cu toate că a acceptat conlucrarea cu „neghiobii" care votează legi inutile şi care, prin opoziţia faţă de mediul anglo-american, aduc „zilele negre" ale mastodontului sovietic. Cred că tăcutul Galaction vedea în toată vremea prin stele dincolo de steaua trupului. 

Munca sa ca traducător. Prima realizare în sfera traducerilor Sfintei Scripturi a fost ediţia publicată în 1927 la Bucureşti: Noul Testament. Traducerea Părintelui Grigorie (Gala Galaction). Ediţia avea 353 pagini şi, în anexă, oferea un „registru de trimiteri şi de citate biblice la Simbolul credinţei". În 1930, s-a realizat o reeditare a acestei prime lucrări, identică cu originalul.

În 1929, în colaborare cu pr. Vasile Radu, Gala Galaction a publicat Psaltirea prorocului şi împăratului David. (Traducerea preoţilor Vasile Radu şi Gala Galaction). Această ediţie apărută tot la Bucureşti, în 1929, avea 116 pagini.

Şapte ani mai târziu (1936), efortul de traducere a fost susţinut de patriarhul Miron Cristea, care a implicat, de fapt, trei personalităţi în acest proiect: preotul profesor Vasile Radu, preotul profesor Gala Galaction şi episcopul Nicodim Munteanu, stareţ al mânăstirii Neamţ, viitor mitropolit al Moldovei şi apoi patriarh al României. Aportul părintelui Galaction la cea de-a doua traducere integrală a Bibliei în limba română, după cea din 1688, este considerat „aspectul sub care va rămâne preponderent în conştiinţa culturală a neamului său"⁵. Din acest proiect al publicării Sfintei Scripturi într-o ediţie mult mai extinsă (XXXII + 1525 p.), tradusă după textul grecesc al Septuagintei confruntat cu cel ebraic, lui Gala Galaction îi aparţin cărţile deuterocanonice, Iov şi Noul Testament.

Aşadar, în 1936 apare ediţia provizorie a traducerii celor trei, imperfectă stilistic şi lipsită de coeziune întrucât se lucrase separat şi în conformitate cu personalitatea proprie fiecăruia: Vasile Radu respectase prea strict rigoarea filologică, Galaction prea poetic şi liber raportat la textul original, Nicodim apelând vădit la varianta rusă, intervenind şi orgoliile personale, în special diferende între Nicodim şi Galaction, dar şi între Galaction şi patriarhul Miron Cristea, care părea a-şi aroga traducerea ca pe un succes personal. Rezultatul a fost următorul: Gala Galaction îşi pune sub patronajul regelui Carol al II-lea traducerea semnată doar de el şi Vasile Radu şi publicată ca atare în 1938, la Editura Fundaţiilor Regale. În 1940 Nicodim devenit patriarh va publica la rându-i o traducere semnată doar de el şi, în plus, ebraistul I. Popescu-Mălăeşti critică sever, în broşura Omnia pro pecunia, traducerea lui Galaction. Noul patriarh Justinian ezita să îi republice lui Galaction traducerea, aceasta apărând mult după moartea scriitorului, în 1968, încă sub titlu de „provizoriu" şi revizuită de alţi doi teologi. Însă, indubitabil, în memoria colectivă cea de-a doua traducere integrală a textului sfânt va rămâne ca „a lui Galaction"⁶.

Pr. Vasile Radu şi Gala Galaction au realizat o nouă ediţie a Sfintei Scripturi în 1938, pe care figurează precizarea că traducerea s-a făcut după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Apărută tot la Bucureşti, sub egida Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, lucrarea a fost reeditată în 1939 şi 1940.

O altă ediţie sinodală a apărut în 1944, de această dată purtând titlul: Biblia sau Sfânta Scriptură, după textul grecesc al Septuagintei. Această apariţie a fost ediţia a doua a traducerii publicate în 1936. Din întregul Sfintei Scripturi, 28 de cărţi au fost traduse de pr. Vasile Radu şi Gala Galaction.

Gala Galaction şi-a actualizat traducerea Noului Testament, adaptând-o la ritmul dezvoltării limbii române, variantă pe care a publicat-o în 1951: Noul Testament tradus de Gala Galaction, reeditat în 1951, cu îndreptările de limbă necesare (a fost reeditat încă o dată în 1979).

Ediţiile Bibliei sinodale din 1968, 1975, 1982 şi 1988 reproduc cărţile Vechiului Testament după Biblia sinodală din 1936 (cu excepţia Psaltirii), iar Noul Testament după ediţia din 1951, cu îndreptări de limbă.

Câteva din cărţile Vechiului Testament (Cântarea Cântărilor, Iov, Ecleziastul) au fost traduse şi separat în anii 1934-1936.

Pentru a înţelege importanţa contribuţiei sale pentru traducerea textului scripturistic ar fi potrivit să desfăşurăm un proiect amplu de analiză sinoptică. Aici ne vom rezuma la a prezenta o sinopsă minimă; fără a avea pretenţia că dorim să extragem concluzii finale, dorim doar să indicăm elementele care reliefează dimensiunea axiologică a muncii sale. Aptitudinile sale de traducător, ca şi în cazul lui Popescu-Mălăieşti, se datorează amplului proiect de învăţare a limbilor clasice din citadela teologică a Cernăuţiului, dar şi aptitudinii excepţionale pentru zona lingvisticii. În cadrul acţiunii de traducere trebuie să remarcăm şi alte aspecte valorice, cum ar fi înţelegerea faptului că trebuie să respectăm succesiunea cronologică a surselor, adică preeminenţa sursei ebraice. Ceea ce el a simţit şi a prelucrat în munca sa de traducere poate fi astăzi înţeles mult mai bine acceptând informaţiile pe care ni le oferă Biblioteca de la Qumran. Aşa că nu este vorba despre o acceptare a poziţiei protestante faţă de Scriptură, ci o încercare lucidă de restaurare a corpusului vechitestamentar potrivit surselor primare, adică iudaice. Şi totuşi, nici Galaction nu a făcut o traducere complet desăvârşită formal după textul masoretic; credem că a utilizat sursa masoretică pentru identificarea celor mai potrivite sensuri din sfera semantică a unor cuvinte ce revendicau o diortosire de nivel lingvistic. Spuneam mai sus că vom raporta traducerea sa la ediţia din 1914, dar credem că nu ar fi suficient, de aceea vom introduce şi coloana 1688.

Stilizările propuse denotă formaţia sa literară, înclinaţia spre marcarea lirismului în textul românesc. Veţi putea observa că textul din 1914 este cel mai apropiat de nivelul lexical de azi, reconstrucţiile sintactice ale frazei, propuse de ediţia Galaction, sunt foarte apropiate de textura ebraică.

„Galaction nu putea fi cunoscut, ci numai ghicit şi numai atât cât îţi îngăduia statura lui de faun creştin..."⁷ şi va rămâne ca o statuie de Michelangelo, pentru mine, deşi voi încheia cu descrierea celui care l-a cunoscut direct: „ca o statuie de ceară... cu ochii deschişi, în care luceau două lumini fixe, neutre, aşa cum luminează stelele în spaţiul cosmic, fără tremurul văzduhului"⁸, pentru ca în linişte să asculte Liturghia lui Lazăr celui înviat. Iubirea lui pentru alţii s-a întors asupra lui mai mult de la străini, decât de la cei din neamul său, de la cei care au înţeles că şi ei, ca şi el, sunt cei găsiţi de El pe cale.

S-a stins ca teolog liric, ca unul care a cântat teologia şi care s-a lăsat mereu cuprins de fascinaţia simplităţii adevărurilor pe care le trăiau în credinţa lor cei cărora le-a slujit ca misionar, curaţii creştini ţărani. Poate aceasta a căutat şi a găsit lângă Biserica Sf. Lazăr de la Cernica unde s-a aşezat spre veşnicia pomenirii lui.

1 Cf. George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988, p. 601.

2 Al. Săndulescu, „Între amăgire şi dezamăgire. Gala Galaction, Jurnal 1947-1952, pagini inedite cenzurate, ediţie îngrijită de Teodor Vârgolici, Editura Vestala, Bucureşti, 2006, 272 p., în România literară, Nr. 40 / 6 septembrie 2006, http://www.presa.tv/go.php?id=252.

3 Din jurnalul părintelui Galaction - publicat incomplet în trei volume în anii 1973-1980, reeditat fără cenzură în cinci volume în 1996-2003, în îngrijirea lui Teodor Vârgolici - nu lipsesc însemnările despre viaţa politică, a se vedea analiza lui Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române: Gala Galaction", România literară (nr. 39, 2004), şi Al. Săndulescu, art. cit., http://www.presa.tv/go.php?id=252.

4 Reperele biografice au fost preluate din: Mircea Păcurariu, „Grigorie Pişculescu (Gala Galaction)", în Dicţionarul teologilor români; Adriana Niculiu, Gala Galaction omul şi scriitorul, Ed. Cartea Românească, Bucureşti; Gh. Cunescu, Pe urmele lui Gala Galaction, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982.

5 Valeriu Anania despre Anton Holban, Gala Galaction, Lucian Blaga, Marin Preda în Rotonda plopilor aprinşi, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1983, p. 79.

6 Ibidem, pp. 79-80.

7  Valeriu Anania, op. cit., p. 75.

8  Ibidem, p. 82.

IOAN CHIRILĂ