Un an de mitropolie clujeană
Un an de mitropolie clujeană
Bogdan IVANOV
La praznicul Bunei Vestiri s-a împlinit un an de la proclamarea publică a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, structură canonică ce cuprinde patru eparhii ardelene: a Clujului; a Albei; a Oradiei şi a Maramureşului. Evenimentul trăit intens de comunitatea clujeană, precum şi de toţi cei prezenţi, acum un an, la slujba din faţa Catedralei a fost perceput ca o normalizare a structurilor administrative ale Bisericii, precum şi ca o restaurare a Clujului în calitatea lui de metropolă ortodoxă. Nu este lipsit de importanţă faptul că ridicarea Clujului la rang de Mitropolie s-a împlinit la 85 de ani de când a fost reînfiinţată Episcopia Clujului, ca o restaurare a demnităţii Ortodoxiei ardelene.
Din acest moment, ortodoxia transilvană a intrat într-o nouă etapă istorică, Clujul asumându-şi rolul de iradiere a unei noi viziuni misionare şi pastorale în Biserică.
Drumul parcurs de această nouă mitropolie ardeleană, de la hotărârile Sfântului Sinod din 4 noiembrie 2005, 18 ianuarie şi 1 martie 2006, la evenimentul din 25 martie, a confirmat că reaşezarea structurilor administrative, precum şi înnoirea şi normalizarea eclesială a raporturilor din Biserică nu sunt ferite de obstacole, inerţii şi mistificări răuvoitoare. Dar dincolo de marasmul mediatic al celor câteva luni, evenimentul naşterii noii Mitropolii, ancorat în viziunea şi voinţa istorică exprimată de Mitropolitul Andrei Şaguna, Octavian Goga şi Patriarhul Miron, rămâne ca o confirmare a împlinirii unor vechi şi noi aşteptări în orizontul Ortodoxiei româneşti.
Mai mult, evenimentul de acum un an a primit recunoaşterea şi confirmarea publică a zeci de mii de credincioşi şi preoţi prezenţi, a unui mare sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist, precum şi a personalităţilor din lumea politică şi academică, reprezentate la cel mai înalt nivel, într-o atmosferă desfăşurată sub suflarea înnoitoare a Duhului.
Încă din programul pastoral anunţat de Mitropolitul Bartolomeu, în cuvântarea de instalare, noua structură mitropolitană a urmărit redinamizarea vieţii bisericeşti, sub toate aspectele ei, precum şi revenirea la „starea de normalitate eclesială". Acest fapt este evidenţiat de cele 5 întruniri de lucru ale Sinodului Mitropolitan, în mai puţin de un an, precum şi de atitudinile pe care ierarhii ardeleni le-au luat faţă de problemele actuale ale Bisericii şi societăţii: problema dosarelor clerului, prezenţa religiei şi a icoanelor în şcoli, modul cum trebuie făcute şi acceptate donaţiile, relaţiile cu Biserica Unită, moştenirea Gojdu, o mai bună comunicare între eparhii şi intensificarea misiunii în parohii.
În acest context de dialog s-au reaşezat şi raporturile dintre vechea Mitropolie de la Sibiu şi noua Mitropolie a Clujului, ambele centre eclesiastice având misiunea de a contribui la o mai bună păstorire şi reprezentare a intereselor credincioşilor ardeleni. Interesul comun în problema moştenirii Gojdu, precum şi în asigurarea unui cadru legislativ echitabil, care să garanteze o stabilitate patrimonială şi o atmosferă de pace interconfesională au fost temele majore aflate pe ordinea de zi a primei şedinţe comune a celor două sinoade mitropolitane, de la Izvorul Mureşului, din 19 septembrie 2006.
Acum, la împlinirea unui an, Sinodul Mitropolitan s-a întrunit, pe data de 27 martie 2007, pentru a şasea oară, într-o şedinţă de bilanţ în care au fost luate în discuţie toate realizările şi nerealizările din punctele majore enunţate în prima sa întâlnire de lucru din 11 aprilie 2006.
Actul înfiinţării Mitropoliei Clujului a trecut dincolo de importanţa şi relevanţa unui eveniment strict bisericesc, el fiind perceput de credincioşii din cele 8 judeţe, precum şi de cetăţenii Clujului ca un eveniment al tuturor, ca o recunoaştere a unui statut eclesial de mult meritat. Pentru acest fapt, Mitropolitul Bartolomeu a primit, prin votul clujenilor, titlul de „Clujeanul anului 2006". Această recunoaştere îşi relevă importanţa şi prin faptul că a fost motivată, în primul rând, de înfiinţarea, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Această opţiune a clujenilor reprezintă confirmarea asumării publice a ridicării Clujului la rang de Mitropolie, lucru care se răsfrânge în mod evident asupra cetăţii şi asupra locuitorilor ei.
BOGDAN IVANOV |