Suntem invadaţi astăzi vrând nevrând de o cultură de tip mediatic, pe cât de seducătoare prin anvergura şi forţa ei de expresie, pe atât de nocivă în structurarea unui sistem de valori şi în efectele ei psiho-afective. Fără un discernământ precis conturat, profitând de „binefacerile" noilor tehnologii, ne livrăm zilnic câteva ceasuri vizionării TV sau alternativelor video (prin computer, internet) convinşi fiind că astfel suntem racordaţi la pulsul lumii, suntem la zi cu evenimentele, cu „moda", ne relaxăm şi ne simţim confortabil. Vom fi surprinşi să constatăm ce efecte devastatoare produce în timp televizionarea îndelungată şi constantă asupra dezvoltării creierului, a formării personalităţii, asupra sufletului. Virgiliu Gheorghe - un tânăr doctorand la Tesalonic (Grecia), familiarizat cu universul teologiei şi propunându-ne ca reper paradigma creştină - într-o minuţioasă analiză descrie consecinţele utilizării fervente a televizorului, în mod apăsat asupra copiilor. Cartea Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi se vrea un semnal de alarmă, şi privită din perspectivă duhovnicească e o lucrare de pionierat.

Aproape că nu există casă în care să nu găsim un televizor. El e intimul nostru. Ne informează, ne distrează, ne ţine în suspans, e „prietenul celor lipsiţi de prieteni, sfătuitorul copiilor, familia celor singuri, tinereţea celor bătrâni, puterea celor slabi, bogăţia celor săraci, fereastra către lume a celor izolaţi în locuinţele celulă a marilor oraşe" (p.399). El ne furnizează un model de viaţă, ne dă speranţe, ne hrăneşte patimile, chipurile, ne educă, altfel spus, nu poate lipsi din viaţa noastră. Mult timp s-a crezut că televizorul poate fi un bun profesor, iar copiii noştri stăteau lipiţi de televizor ore întregi. S-a investit în programe educative inteligente, cu speranţe mari pentru viitor. Ce au constatat în timp specialiştii: generaţia tânără hrănită masiv cu televiziune e mult mai incultă, manifestă deficienţe majore de învăţare şi comunicare, nu mai are răbdare să asculte, să citească, în schimb e mult mai agresivă, mai obsedată de erotism, bântuită de reverii şi tributară gândirii magice.

Timpul pe care îl trăim a condus la mutaţii socio-antropologice radicale. S-a diluat acel ambient sănătos, propriu comunităţilor arhaice, în care oamenii relaţionau firesc, în care Dumnezeu era reper ultim şi incontestabil, în care tradiţiile configurau mentalităţi sănătoase. Copii crescuţi în acest univers simţeau altfel căldura familiei, gustau din bucuriile simple şi îşi însuşeau principii robuste, temeluite pe învăţătura creştină. Astăzi trăim într-un ritm galopant şi extenuant, nu mai avem vreme de familie, de copii, de Biserică, de noi înşine. După o zi epuizantă cei mai mulţi nu-şi mai doresc decât o binemeritată cură de relaxare în faţa televizorului. Aici îşi regăsesc „prietenii" care-i amuză, îi distrează sau alături de care suferă. Copiii crescuţi la bloc, înconjuraţi de betoane, mare parte a zilei singuri, găsesc în televizor un însoţitor de durată. El ţine loc de educator, de baby-sitter, de părinţi.

Specialiştii au ajuns la concluzia că televizionarea induce creierului o stare de somnolenţă, caracterizată printr-o scăzută frecvenţă a undelor cerebrale. În timp pot fi sesizate disfuncţii în evoluţia celor două emisfere. Viteza cu care se succed imaginile pe ecran inhibă mecanismele psihice de protecţie şi ne trezim cu un subconştient invadat de un imaginar demonic. La început copiii vor privi la desene animate (realizate şi acestea într-o notă violentă tot mai accentuată). Cu timpul aria lor de vizualizare se va extinde. Lipsiţi de discernământ şi dornici de senzaţii puternice copiii şi tinerii în formare se vor hrăni cu programe, show-uri, documentare şi filme în care sunt promovate conştient valori anticreştine, proprii unei culturi nihiliste. Dominantele acestei culturi devin idolii zilelor noastre, pilonii unei ideologii devastatoare.

Fin analist, Virgiliu Gheorghe surprinde câteva comandamente ce susţin noua morală a culturii TV, obiective care „circumscriu fericirea telespectatorului"(p.243). Banii, idolul noroc, concentrează în jurul lor energii fulminante. Prin intermediul televiziunii se rulează sume fabuloase; la televizor „te uiţi şi câştigi", munca e o corvoadă, corupţii şi excrocii nu dau decât dovadă de îndemânare şi devin modele. Banii conferă putere şi stăpânire. Puterea devine suverană prin violenţă şi agresivitate, iar protagoniştii acestor scenarii îşi consolidează poziţia printr-un concurs de patimi: individualism, mândrie, mânie, egoism, răutate. Un impact puternic asupra imaginarului colectiv îl manifestă televiziunea prin erotism. Scene din filme, programe de divertisment, până la cele mai banale clipuri publicitare, majoritatea au un substrat erotic. Chipurile care se derulează pe ecran sunt vădit cosmetizate. Ele nu vor să exprime umanul în naturaleţea sa, ci sunt o mască ce provoacă simţurile. Suntem educaţi programatic să ne uităm cu necuviinţă, cu neruşinare la feţe, la trupuri.(p.264) Suntem învăluiţi în ceea ce Părinţii numeau „duhul desfrânării", când partea poftitoare, concupiscenţa, detronează raţiunea, nous-ul. În această atmosferă, exerciţiul filocalic privind paza ochilor, a imaginaţiei, nu mai are nici o relevanţă. A vorbi de feciorie, de abstinenţă, denotă un anacronism ridicol. Erosul este astăzi centrul nostru obsesional (p.270), idolul în jurul căruia gravitează existenţa noastră.

S-a crezut că televiziunea ar putea anima şi sentimente frumoase, izvorâte din credinţă. Realizatorii de programe religioase cred încă în acest deziderat. Autorul nostru e de părere că mesajul creştin nu e deloc adecvat mediului TV şi cu mare greutate îşi poate atinge scopul (p.305). Şi aceasta pentru că mesajul creştin nu are nimic senzaţional, de fapt cheia succesului televiziunii. De pildă, transmisiunea unei slujbe plictiseşte, o predică televizată oricât de meşteşugit rostită cu greu poate fi urmărită. Participarea la aceste acte se poate realiza doar într-un cadru eclesial. Dimpotrivă, e de părere Virgiliu Gheorghe, mediul TV e unul prielnic fenomenului magic centrat pe iluzie, pe experienţe extrasenzoriale, pe credinţe în vampiri şi extratereştrii. Televizualul promovând o atitudine echidistantă, „democratică", în ce priveşte credinţele şi orientările religioase, câştig de cauză are sincretismul, curentul New-Age, prin practicile lui fascinante, nu mai puţin facile.

Tot acest tablou se derulează, în general, zilnic pe „sticla" televizorului, şi în timp poate determina comportamente corespunzătoare. Cartea lui Virgiliu Gheorghe se adresează adulţilor care au în grijă copii, pentru a-i trezi la un plus de responsabilitate. Dacă nu acordăm atenţie acestui tip de semnal şi îngăduim copiilor noştri vizionări îndelungate în faţa televizorului, să nu ne mire dacă vor deveni mai slabi la carte, mai plictisiţi de şcoală şi de citit, mai avizi după senzaţional, după jocuri pe calculator şi „navigări" prelungite pe internet, să nu ne mire dacă devin mai agresivi, mai violenţi în grupul unde activează, în permanenţă răzvrătiţi, urlând în faţa părinţilor şi căutându-şi voia proprie, cu o pronunţată sexualitate precoce, îmbibaţi de muzică „tehno" şi cultură MTV, dar şi captivaţi de romane şi filme precum Harry Potter, Stăpânul inelelor ş.a.m.d. Iar când aceştia devin adulţi (cum s-a întâmplat deja în SUA) în mod firesc creşte numărul delincvenţilor, se accentuează disoluţia familiei, proporţional cu generalizarea concubinajului şi a promiscuităţii sexuale; Biserica pierde din fiii ei pentru că sunt câştigaţi pentru curente sincretiste, chiar sataniste etc.

Acest scenariu, din ce în ce mai real, e produsul unei culturi nihiliste, care neagă un sistem coerent de valori, cultivă relativismul, necredinţa, surpă orice autoritate şi aşezământ tradiţional şi se manifestă prin răzvrătire. (p.319). Conştienţi sau nu, mediul TV pune în lumină elementele acestei culturi şi încearcă să ni le inoculeze. Fireşte, cartea de faţă poate constitui obiectul unor dezbateri, în care ar fi interesant de urmărit argumentele celor care propun cultura TV. Oricum, bruma de folos duhovnicesc şi educativ pe care îl dobândim prin televizualizare nu merită timpul pe care i-l acordăm.

Virgiliu Gheorghe ne propune şi un exerciţiu pentru a măsura gradul nostru de dependenţă faţă de televizor: să nu-l mai folosim o anumită perioadă de timp şi dacă această iniţiativă conduce la animozităţi în familie, la frustrare, la o stare de nelinişte şi de conflict, dublată de o dorinţă nestăpânită de a ne întoarce la vechiul „prieten", e semnul clar al unei dependenţe, similară celei de narcotice. Autorul nostru se exprimă însă pentru măsuri radicale: eliminarea televizorului din universul vieţii noastre intime (p.373), o reorientare către credinţă, către Biserică şi către grupul faţă de care simţim afinităţi, redescoperirea mesei în familie, a micilor îndeletniciri, a lecturii şi a acelor preocupări care pun în valoare dimensiunea umană. Doar într-un astfel de climat pot creşte sănătoşi sufleteşte copiii noştri.

Cătălin Pălimaru

CĂTĂLIN PĂLIMARU