Taborul şi semnificaţia transfigurării

Aurelia BĂLAN-MIHAILOVICI

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 6 august, marchează o sărbătoare împărătească cu un nume singular, în raport cu celelalte Biserici creştine (ortodoxe sau catolice), Schimbarea la Faţă, sau Sfânta Schimbare în lumină a Domnului, prin care se reliefa natura divină a Mântuitorului. Pe înălţimea Taborului, asemenea momentului Sfântului Botez, în apa Iordanului, cerurile s-au deschis şi Dumnezeu - Tatăl S-a arătat prin Unul Fiul Său, devenit Lumină, amintind ucenicilor Domnului că în această calitate de Fiu unic al Tatălui, Iisus trebuie ascultat. Sub ochii apostolilor aleşi, spre a se ruga împreună, Iisus Se transformă în Lumina cea dintru început, din care s-a întrupat o dată cu ascultarea Fecioarei Maria, exprimată simplu prin verbul fiat, cuprins în răspunsul dat Arhanghelului Gavriil.

Acum, aici, dragostei omeneşti, mai bine spus pământeşti, exprimată de Sf. Apostol Petru, în clipa revelaţiei dumnezeieşti, în care îi cerea lui Iisus: - Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una (Matei, 17, 5), Dumnezeu îi răspunde: Acesta este Fiul Meu cel iubit în Care am binevoit, pe Acesta ascultaţi-L (Matei, 17, 5). Iată, cum mărturisirii despre identitatea şi rolul Mântuitorului, făcute de Tatăl, în timpul Sfântului Botez, i se alătură cea de-a doua, care are loc pe Muntele Înalt (oroV uyhlon), numit, după Tradiţie, Tabor, unde slava dumnezeiască a Celui trimis este înfăţişată în chip tulburător, prin transformarea trupului în Lumina cerească, în acelaşi timp cu cuvântul mărturisitor al Tatălui Ceresc, ambele elemente doveditoare ale dumnezeirii Fiului, fiind receptate de cei trei apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, la dimensiunile măreţiei petrecute sub ochii lor.

Pentru a înţelege, astăzi, semnificaţia acestei mari sărbători, încercăm să supunem analizei istorice semnificaţiile sintagmei „schimbarea la faţă", expresie care nu acoperă, în limba română contemporană, structura ideatică, semnificativă a textului biblic. Urmărind traducerile succesive, trebuie remarcat faptul că în limba română s-a modificat uşor conţinutul, prin preluarea şi calchierea termenului obraz „faţă", un termen ce are alt statut, adică înţeles, în limba de origine (slavonă), statut neviabil în limba română actuală. În acest scop vom relua cele două Evanghelii, de la Matei şi Marcu, ce descriu faptul minunat prin care Iisus Hristos se arată apostolilor prezenţi ca „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, Născut nu făcut". Cel mai vechi text integral al Noului Testament, folosit în secolul al XVII-lea în limba română, este cel tipărit la Bălgrad (Alba-Iulia) la 1648, în care la Evanghelia după Matei, cap. 17, este menţionată, în chip de colontitlu, pericopa evanghelică, numită Închipuirea lui Hristos, adică Schimbarea la faţă¹, urmată de: Ascultarea pre Hristos „Acesta iaste Fiiul acela al Mieu cel iubit întru Carele Mă odihniiu, pre Acela ascultaţi"; Ilie; Ioan Botezătoriul; Încredinţarea Apostolilor, cu sensul de „a deveni credincioşi", prin cele văzute; Tăria credinţei; Post şi rugăciune; Hristos prooroceşte patima Sa, cu versetul explicativ „Da-să-va Fiiul omenesc în mâinile oamenilor", cu referire la natura umană a Domnului; Plătirea dajdii[i] adică Darea pentru templu (ediţia 1995). Redăm primele două versete din versiunea Noului Testament (Bălgrad, 1648): Şi după şase zile luo Iisus cu El pre Pătru şi pre Iacov şi pre Ioan, fratele lui, şi-i sui pre ei spre un munte înalt, de eişi. Şi să schimbă înaintea lor şi străluci faţa Lui ca soarele iar veşmintele Lui fură albe ca lumina (Matei, 17, 1 - 2), o versiune ce respectă întocmai textul grecesc: kai metemorfwqh emprosqeu autwn, în franceză: Il fut transfiguré devant eux². Termenul grecesc metemorfwqh (metemorfothe) are corespondentul latin transfigurari, iar cele două elemente lexicale au în componenţa lor doi formanţi cu semnificaţii precise: a) gr. meta-, b) lat. trans- „a trece dincolo", „a deveni altceva", ele fiind socotite elemente de compunere sau formanţi ce exprimă ideea de „transformare", de „schimbare" şi sunt utilizaţi în vocabularul neologic al ştiinţelor³. Cel de-al doilea element lexical al termenului compus grecesc este morfh „formă", „aspect", prin extensie semantică, „faţă", având şi o formă verbală morfwnw (morfono) „a forma", „a constitui". În limba latină, substantivul este figura,-ae, „alcătuire", „strucură", „configuraţie, „formă", alături de verbul figuro „a da o formă", „a alcătui", „a modela". Înţelesul termenului compus, analizat lingvistic, este acela de trecere dintr-o „formă", „alcătuire", „chip", „fel" în alta. Cum se explică sintagma românească „schimbarea la faţă", atestată în Noul Testament (1648), în Evanghelia după Marcu, capitolul 9, al cărui colontitlu cuprinde: Schimbă-şi faţa Hristos. Hristos a-L asculta. De Ilie şi de Ioan Botezătoriu. Îndrăcitul să vindecă. Credinţa poate toate. Spune Hristos de moartea Sa. Care-i mai mare între apostoli. Hristos luo porobocul (copilul) în braţe. A să sminti. Sare şi pace. Redăm versetele 2 şi 3 din cap. 9: Şi după şase zile luo Iisus pre Pătru şi pre Iacov şi pre Ioan şi-i scoase pre ei într-un munte înalt, numai ei de eişi, şi-Şi schimbă faţa înaintea lor. Şi veşmintele Lui fură strălucind albe foarte, ca zăpada carele nece un nălbitor n-are putea pre pământ înălbi. În versiunile greacă, latină, franceză structurile sunt identice cu cele din Evanghelia lui Matei, deci nu apare sintagma schimbarea la faţă sau a feţei, aşa încât ne-am întrebat de unde această restrângere a sensului în limba română, îndreptându-ne atenţia spre versiunea rusă şi slavonă, unde sintagma care ne interesează are următoarea formă: preobrazilsia pred nimi „s-a transfigurat înaintea lor". Verbul preobrazilsen şi substantivul preobrajenie folosite în text, au fost calchiate în română, numai prin preluarea celui de-al doilea component, obraz, care are sensul de „înfăţişare", „chip", „figură", „faţă". Deci s-a reţinut cuvântul obraz care în limba română este sinonim perfect cu „faţă". Verbul obrazovat are în slavă şi rusă semnificaţii complexe: „a crea", „a alcătui" „a se înfiinţa" adică „a lua fiinţă", forme care fiind compuse cu prefixul pre- (preobrazit, cu varianta preobrajat) au exact sensul de „a transfigura", „a transforma", „a schimba înfăţişarea", ele fiind forme echivalente, din punct de vedere semantic, cu cele din greacă şi latină. Substantivul preobrajenie nu înseamnă „schimbare la faţă", ci schimbarea „alcătuirii", a „formei", deci „transformare", „transfigurare". Chiar şi în limba slavizată a macedonenilor din fostul spaţiu jugoslav, formele echivalente sunt: preobrazba „transformare", „transfigurare", „metamorfoză", iar verbul preóbrazi înseamnă „a transforma", „a schimba înfăţişarea", „a se transfigura".

Aşa cum s-a putut vedea, limpede, din cele două descrieri ale acestei metamorfoze petrecute, în chip minunat pe muntele Taborului (Matei, 17,1-2 şi Marcu, 9, 2-3), Iisus Hristos nu s-a schimbat doar la faţă, ci a fost o schimbare, o trecere a firii pământeşti în Lumina, substanţa slavei cereşti, fiind această nouă înfăţişare prefigurarea Învierii Sale, trupul de lumină dobândit după biruinţa morţii „cu moartea pre moarte călcând". A fost atunci, pe Muntele cel Înalt, pentru cei aleşi, o nouă Epifanie mărturisitoare: Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine însumi şi mărturiseşte despre Mine, Tatăl, Cel ce M-a trimis (Ioan, 8, 18). Mesajul acestei mari sărbători poate fi înţeles deplin numai prin aprofundarea pericopei evanghelice, a semnificaţiei ei, aşa cum reiese din textul care a stat la baza traducerilor mai vechi sau mai noi. Acurateţea limbajului, prin rigoarea utilizării termenilor, este chezăşia sau garanţia înţelegerii exacte a conţinutului de idei. Faptul că termenul obraz avea în limba veche şi sensul de „înfăţişare", „chip", „fel"⁴ a determinat folosirea lui în sintagma schimbarea la obraz, adică la înfăţişare, după modelele, metamorfousqai (metamorfoustai) şi transfigurari, deşi sintagma amintită nu era frecventă în limba veche. Înlocuirea vocabulei „obraz" cu sinonimul de origine latină „faţă" (lat. facia) cu sensurile: „înfăţişare", „aspect", „chip", se face în condiţiile în care sensul acestui cuvânt, în limba română, este restrâns la „obraz", „figură". Exista o excepţie, pentru limba veche, influenţată de modelul grecesc proswpon (prósopon), când cei doi termeni, obraz şi faţă, erau folosiţi şi cu sensul de persoană, adesea cu determinarea bisericesc, -ească; obraz / faţă bisericească. Pierderea sensurilor cuvântului obraz din limba de origine a determinat denaturarea sensului, iar prin construcţia calchiată printr-o falsă analogie, fenomen specific etimologiei populare, s-a deviat înţelesul, restrângându-l doar la o parte a corpului, faţa, restrângere subliniată şi prin folosirea prepoziţiei „la", care precede substantivul „schimbarea la faţă".

Pentru înţelegerea mesajului, în plinătatea semnificaţiei lui, credem că ar trebui folosit termenul latin transfigura, transfigurare, acesta redă conceptul exprimat în toate limbile, fie romanice, fie anglo-saxone: în franceză „Il fut transfiguré...", în engleză „He was transfigured...", în germană se foloseşte verbul verwandeln, iar în versiunea rusă, verbul preobraziti, cu forma de substantiv preobrajenie în ambele limbi cu sensul clar de „a se transforma", „a se preface", „a se schimba în", „a se preschimba". Forma metemorfousqe, din greacă, este redată în latină prin trei echivalenţe, cu subtile diferenţieri de sens: transfigurari, transformari, reformari, cel din urmă fiind folosit cu un sens ce acoperă o altă sferă, capacitatea noastră de a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, iar prin această înţelegere să ne schimbăm, să devenim „vase alese", deci să ne reformăm. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit (Romani, 12, 2), în versiunea franceză, soyez transformés par le renouvellement de l`intelligence, în engleză, be ye transformed by the renewing of your mind, în germană, sondern wandelt euch und erneuert euer Denken, iar în rusă se foloseşte verbul preobraziites „a se transforma".

Rigoarea aspectelor lingvistice înseamnă o bună înţelegere şi o cunoaştere deplină a semnificaţiei adânci a Cuvântului, prin care ne este dată şi porunca de desăvârşire, şi prin desăvârşire, apropierea de scopul final - mântuirea. Să nu uităm învăţătura psalmistului: Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta,/ cu gura mea din neam în neam voi vesti adevărul Tău/...Ale Tale sunt cerurile, al Tău este pământul,/ lumea şi plinirea ei Tu le-ai întemeiat,/ miazănoaptea şi marea Tu le-ai făcut,/ Taborul şi Ermonul în numele Tău se vor bucura (Psalmul 88, 1-2, 12-13)⁵. Fie dar Lumina lui Iisus Hristos de pe Muntele Tabor spre încredinţarea noastră, adică spre sporirea noastră în credinţa Unuia Născut, Fiul lui Dumnezeu, descoperit oamenilor de către Tatăl în Taborul prefigurat de psalmist.

1 Noul Testament - Comentat - Ediţia a doua, 1995.

2 Nouveau Testament, Paris, 1922.

3 Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX, 1975), cf. Dicţionar român de neologisme (DRN, 2001).

4 Dicţionarul limbii române (DLR, 1969)

5 Psaltirea, Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, 1998, p. 210-211.

AURELIA BĂLAN-MIHAILOVICI